Programul „Marea, singura noastra dependenta” a fost initiat de catre Agentia Nationala Antidrog si se va derula pana la sfarsitul sezonului estival in colaborare cu Politia de Proximitate Mangalia si filiala locala „Salvati Copiii”. Seful Biroului Ordine Publica, din cadrul Politiei Mangalia, inspector principal Cristian Oprisan, ne-a declarat ca vor fi distribuite atat in oras, cat si pe plaja peste 5.000 de pliante si brosuri ce contin sfaturi pentru adolescenti si tineri care sunt tentati sau chiar consuma stupefiante, cat si efectele nocive pe care acestea le au asupra organismului. „Heroina, un norisor de pe care poti sa cazi”, „LSD, un bilet pentru o „calatorie” in care risti”, „Amfetaminele nu te fac sufletul petrecerii!” sunt cateva dintre atentionarile date de ANA, de care adolescentii ar trebui sa tina cont. Gruprile-tinta sunt tinerii cu varste cuprinse intre 15-25 ani care sunt indemnati sa aiba un stil de vacanta sanatos. Campania se desfasoara pe litoral, intrucat marea majoritate a tinerilor vin sa se distreze la malul marii, dar si pentru faptul ca in acest loc acestia se pot influenta reciproc, negativ mai ales. Nu in ultimul rand, s-a decis derularea acestui program, intrucat potrivit celei mai recente statistici prezentate de catre ANA, aproape 10% dintre consumatorii de droguri au varste sub 18 ani.