4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialTăriceanu: Alegerile anticipate ar putea duce la PARALIZIA instituţiilor

Tăriceanu: Alegerile anticipate ar putea duce la PARALIZIA instituţiilor

Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, după demisia premierului Victor Ponta, că alegerile anticipate ar putea duce la paralizia instituţiilor. Astfel, Tăriceanu a afirmat că trebuie să se găsească „soluţii politice care să guverneze România, în conformitate cu mandatul primit de la români, în 2012″.

Preşedintelui Senatului a avertizat că această „situaţie de criză politică majoră” ar putea avea efecte asupra bunei funcţionări a instituţiilor statului şi ar putea încetini procesul de luare a unor decizii importante.

Citeşte şi: Ce spune Dușa despre preluarea interimatului ca premier

„Sigur că, în această clipă, e rolul preşedintelui să declanşeze consultările cu partidele politice parlamentare, să constate dacă există o majoritate şi să încheie această situaţie de criză politică majoră. Nu cred că ar fi o soluţie alegerile anticipate, pentru că ar însemna o perioadă de instabilitate şi nesiguranţă, la nivelul politic. Trebuie să luăm decizii importante, cum ar fi cele legate de buget. Deci o soluţie de alegeri anticipate ar duce, pentru o perioadă lungă, la o paralizie a instituţiilor”, a spus Tăriceanu.

Citeşte şi: Reacţia lui Constantin, după demisia lui Ponta: România are nevoie de stabilitate

Totodată, instablitatea internă ar putea avea efecte şi la nivelul Uniunii Europene.

„Există şi alte considerente politice, cum ar fi situaţia din Moldova, unde este instabilitate. Nu cred că o instabilitate în întreaga regiune estică a Europei este favorabilă în aceste situaţii. Sper să ieşim din impasul politic în care ne aflăm, negociată şi mediată prin rolul preşedintelui”, a precizat liderul ALDE.

Citeşte şi: Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, DEMISIONEAZĂ. Primele declarații

Premierul Victor Ponta a demisionat, miercuri dimineaţă, ca urmare a protestelor de marţi seară, când zecii de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a cere demisiile celor răspunzători pentru incidentul din clubul Colectiv.

În urma incendiului au murit 32 de persoane, iar alte aproximativ 200 au fost rănite. În prezent, în spitalele din Bucureşti mai sunt internaţi 133 de pacienţi, dintre care 81 în stare critică şi gravă.

Citeşte şi: Liviu Dragnea anunță planurile PSD după demisia lui Ponta

 

Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă