0.6 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialBursa de la Bucureşti, pe roşu

Bursa de la Bucureşti, pe roşu

Bursa de la Bucureşti a pierdut câştigul fragil de la deschidere, într-o piaţă unde puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de doar 5 milioane lei, anunţă Mediafax.

Piaţa a deschis ziua în creştere cu 0,23%, după ce vineri, în prima şedinţă din acest an, a scăzut cu 0,11%. După prima oră de tranzacţionare, piaţa s-a întors însă pe roşu, urmând mişcarea burselor vest-europene, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie foarte reduse.

La ora 14:00, indicele general al Bursei, BET-C, era în stagnare. În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în imediata apropiere a nivelului de vineri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în scădere cu doar 0,11%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,61%. Totodată, indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,14%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,36% sub şedinţa de vineri.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Citeşte şi: Se desfiinţează RASDAQ?

Rulajul pieţei, de doar 5 milioane lei (1,1 milioane euro), a fost de aproape trei ori sub rulajul din primele trei ore de tranzacţionare de vineri, de 13,7 milioane lei (cu puţin peste 3 milioane euro). Mai mult de jumătate din lichiditatea de luni a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Transgaz (1,1 milioane lei), Fondul Proprietatea (750.000 de lei) şi SIF Oltenia (650.000 de lei).

Acţiunile Transgaz (TGN) au scăzut cu 0,27%, la 185 lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au coborât cu 0,82%, la 0,849 lei

Pieţele vest-europene au oscilat uşor în prima parte a zilei, iar la mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în creştere cu până la 0,3%, iar piaţa de la Londra era în stagnare.

Cele mai citite

Trei români din patru îşi vor petrece acasă vacanţa de iarnă (sondaj)

Aproximativ 73% dintre români susţin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă, iar dintre cei care o vor face aproape 11,5%...

Un baron PSD deszăpezește drumurile din Tulcea până în 2025

Un fost deputat PSD, abonat la banii statului, dar în special la CJ Tulcea, va încasa peste 4 milioane de euro pentru deszăpezirea...

INS: 85,7% dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de Internet de acasă, în 2023

Ponderea gospodăriilor din România care aveau acces la Internet de acasă a ajuns, în acest an, la 85,7% din total, în creştere cu 3,6%...
Ultima oră
Pe aceeași temă