4.1 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialBurnei le dă o nouă replică medicilor care nu-l mai vor în...

Burnei le dă o nouă replică medicilor care nu-l mai vor în Spitalul Marie Curie: I-am ajutat pe toţi, am intervenit la Ministerul Sănătăţii

Controversatul medic Gheorghe Burnei transmite, printr-o scrisoare deschisă, că este nedumerit de reacţia colegilor de la Spitalul Marie Curie, care au redactat un memorandum împotriva revenirii lui în această unitate sanitară, informează miercuri Mediafax.

Gheorghe Burnei susține că el și-a ajutat toți colegii, inclusiv prin intervenţii la Ministerul Sănătății pentru scoaterea la concurs a posturilor.

"Sunt astăzi în poziţia de a mă întreba cine-mi mai sunt prietenii. Medicii titulari, cu care am petrecut mai mult timp decât cu propria-mi familie, ajung să scrie memorandumuri împotriva întoarcerii mele la spital? Pe toţi i-am ajutat încă de la venirea în Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii Marie Curie. În perioada rezidenţiatului lor am făcut eforturi să îşi însuşească toate cunoştinţele necesare, astfel încât încă din anul III să fie la nivelul unor medici specialişti. I-am sprijinit să practice medicina în Bucureşti, având discuţii cu conducerea spitalului şi intervenind personal la Ministerul Sănătăţii pentru a îi ruga să fie de acord cu scoaterea posturilor la concurs. I-am acceptat la doctorat şi toţi sunt acum doctori în medicină", transmite Gheorghe Burnei printr-o scrisoare deschisă.

Burnei susţine că reacţiile la decizia instanţei de a îi permite să practice medicina într-un spital de stat l-au nedumerit, în special cele ale medicilor.

"Toate veniturile pentru cercetare, care mi s-ar fi cuvenit de-a lungul carierei, le-am cedat la fondul comun pentru a ajuta doctoranzii, care, altfel, ar fi trebuit să plătească din buzunarul propriu. O parte din medicii specialişti şi rezidenţi au participat alături de mine la intervenţii operatorii în privat iar sumele cuvenite le-am împărţit în mod egal cu aceştia…ce chirurg mai face aşa ceva? Rezidenţii pe care i-am mentorat şi cărora le-am transmis toate cunoştinţele mele în timpul intervenţiilor chirurgicale – în care am făcut cea mai bună echipă de fiecare dată – astăzi decid că nu mai au ce învaţă de la mine? Apropo, pe medicii rezidenţi din anul I nici nu-i cunosc …şi sunt deja împotriva mea", mai spune Burnei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...

Doi morți în urma unui accident rutier de pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Doi bărbaţi au decedat, marţi seară, într-un grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Din primele verificări a reieşit...
Ultima oră
Pe aceeași temă