32 C
București
joi, 18 iulie 2024
AcasăSpecialBulgarii economisesc mai mult decat romanii, desi au salarii de doua ori...

Bulgarii economisesc mai mult decat romanii, desi au salarii de doua ori mai mici

Economiile romanilor din banci s-au majorat in ultimul an cu aproximativ 21%, unul din cele mai ridicate ritmuri de crestere din regiune, potrivit unui studiu A.T. Kearney, citat de ziare.com

In medie, un roman a ajuns sa detina in banca aproxiamtiv 1.035 de euro. Raportat la depozitele medii ale vecinilor, un roman are in banca economii de peste 5,6 ori mai mici decat un ceh si de aproape 3 ori sub nivelul celor detinute in medie de fiecare cetatean maghiar.

Valoarea totala a depozitelor romanilor se cifreaza la peste 22,5 miliarde euro, dublu fata de Bulgaria. Tara vecina de la sud de Dunare are insa o populatie de trei ori mai putin numeroasa, ceea ce face ca media depozitelor per capita in Bulgaria sa fie de 1.549 euro. Daca valoarea totala a depozitele bancare din cele doua state va inregistra un ritm de crestere similar cu cel din ultimul an, atunci media depozitelor romanilor va fi egala cu cea a bulgarilor abia peste 80 de ani.

Statisticile Institutului European de Statistica – Eurostat arata ca salariul mediu in Bulgaria este de aproximativ 1,7 ori mai mic decat in Romania. Cum reuseste un bulgar care castiga in medie pe luna mai putin de 290 de euro sa economiseasca mai mult decat un roman a carui venit lunar mediu depaseste 500 de euro?

O explicatie ar putea fi data de randamentele mult mai bune pe care le ofera pentru depozite bancile din Bulgaria comparativ cu cele de la noi. Daca ne uitam doar in curtea institutiilor financiare internationale care sunt prezente pe ambele piete observam ca dobanzile sunt si cu 50-70% mai mari la vecinii nostri.

Spre exemplu, grecii de la Alpha Bank ofera in Romania pentru depozitul Progressive in euro dobanzi cuprinse intre 2%, pentru prima luna, si 6,7% in cea de a 12-a luna. La sud de Dunare, acelasi produs este purtator de dobanzi cuprinse intre 5%, in prima luna, si 9% pentru ultima luna contractuala.

La Emporiki Bank Bulgaria, pentru economiile in euro, dobanzile depozitului progresiv pornesc de la 4,25% in prima luna, daca suma depusa nu este mai mare de 20.000 de euro, si urca pana la 8,4% in cea de a sasea luna de contract, daca clientul are in cont intre 30.000 si 50.000 de euro. In Romania, Emporiki Bank plateste intre 1% si 4,5%, indiferent de suma economisita.

La randul lor, austriecii de la Raiffeisen Bank platesc pentru economiile facute de romani pe numele copiilor minori o dobanda de 4% daca aceste sunt realizate in euro, in timp ce in Bulgaria dobanda pentru depozitul destinat copiilor este cu 2,7 puncte procentuale mai mare decat la noi.

O diferenta aproape la fel de mare intre dobanzile practicate in Romanai si cele practicate in Bulgaria gasim si la grupul maghiar MKB. Astfel MKB Union Bank plateste o dobanda de 6,5% pentru depozitele in euro la termen la 12 luni, in timp ce MKB Romexterra Bank Romania, membra a aceluiasi grup finaciar maghiar ca si Union Bank din Bulgaria, ofera clientilor in aceleasi conditii doar 4%.

La ProCreditBank Bulgaria, depozitele la termen in euro au un randament anual cuprins intre 3%, pentru o luna, si 5,5%, pentru 3 ani. In Romania, dobanzile anuale pentru economiile in euro pornesc tot de la 3%, cat se ofera si in Bulgaria la o luna, dar se opresc la 3,75% (dobanda valabila pentru 36 de luni), atat cat primesti in tara vecina pentru depozitele pe sase luni.

Nu in ultimul rand, la Piraeus Bank Romania, rata dobanzii anuale pentru "Depozitul Gold" variaza la economiile in euro intre 2,75%, la o luna, si 3,25%, la 12 luni. Aceeasi banca, dar in Bulgaria, isi "rasplateste" clientii cu dobanzi anuale cuprinse, intre 2,5%, la o luna, si 9%, pentru un an.

Cele mai citite

Jovan Markovic face pasul către o altă echipă. Reacția lui Mihai Rotaru

Mihai Rotaru a oferit detalii despre plecarea lui Jovan Markovic, atacantul Universității Craiova, care a fost împrumutat pentru un sezon la Hermannstadt. https://www.youtube.com/watch?v=vNPeHKBq40c Jovan Markovic se...
Ultima oră
Pe aceeași temă