3.2 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialBulgaria: Cutremur cu magnitudinea de 3,3 Richter în regiunea Sofiei

Bulgaria: Cutremur cu magnitudinea de 3,3 Richter în regiunea Sofiei

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scala Richter a avut loc în noaptea de luni spre marţi în regiunea capitalei bulgare Sofia şi a oraşului Pernik (vest), potrivit Centrului European de Seismologie şi Institutului Geofizic al Academiei Bulgare de Ştiinţe, relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

Cutremurul s-a produs la ora locală 3.10 (3.10, ora României), la o adâncime de aproximativ zece kilometri, iar epicentrul acestuia s-a aflat la aproximativ trei kilometri sud-est de Pernik şi aproximativ 27 de kilometri vest de Sofia.

Seismul a fost resimţit la Pernik şi în satele din apropiere.

Nu au fost raportate victime sau pagube.

Primarul din Pernik, Roziţa Ianakieva, a declarat pentru postul bTV că locuitorii din oraş s-au panicat şi au ieşit din locuinţe, amintindu-şi de cutremurul cu magnitudinea de 5,8 care a afectat oraşul pe 22 mai. Cutremurul din noaptea de luni spre marţi ar putea fi o replică a seismului de la 22 mai, potrivit Novinite.com.

Cele mai citite

Rareș Ilie a debutat în noul sezon al Ligue 1! Evoluție discretă în meciul cu Lyon

Fotbalistul român Rareș Ilie a bifat primele minute în acest sezon pentru Nice, intrând pe teren în finalul partidei cu Lyon, pierdută cu scorul...

Rareș Ilie a debutat în noul sezon al Ligue 1! Evoluție discretă în meciul cu Lyon

Fotbalistul român Rareș Ilie a bifat primele minute în acest sezon pentru Nice, intrând pe teren în finalul partidei cu Lyon, pierdută cu scorul...

Este oficial: Turul doi la prezidențiale va rămâne pe 8 decembrie

CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu și Elena Lasconi. „În cadrul examenului de constituționalitate, privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă