Daca nu in fiecare seara, cu siguranta in fiecare sfarsit de saptamana, la mijlocul noptii, mai in toate cartierele Capitalei se aud explozii de artificii incat crezi ca esti sub asediu. Copiii mici se trezesc brusc din somn si incep sa planga, cainii latra sau urla de te ia groaza, iar geamurile se zgaltaie de ai impresia ca mai au putin si se sparg. Se stie ca exista o lege care stabileste regimul de folosire a substantelor pirotehnice. Atunci de ce se folosesc artificii la orice eveniment? Mai nou, prin cartierele mai selecte, cand se dau petreceri, in loc sa-i cante „La multi ani!” sarbatoritului, arunca artificii. Inspectoratul Politiei Municipiului Bucuresti nu poate face nimic pentru eliminarea acestor bubuituri fara sens? Eu am doi copii mici si va spun ca imi este groaza sa vina noptile de vineri sau sambata. Unde sa plec? Credeti ca e normal sa fim terorizati de explozia artificiilor? – se intreaba dna Monica Sitaru, medic pediatru.