La Roma, senzatie mare: dupa mai bine de 15 ani, dreapta castiga primaria. si nu orice dreapta, ci una extrema, reciclata. Noi, romanii, avem o oarecare contributie in aceasta victorie. Crimele cetatenilor romani in Peninsula au inspaimantat o lume intreaga si oamenii se vad aparati mai bine de un primar autoritar, macar de emigratie si de emigranti.
Generatiile mai varstnice isi aduc aminte de anii ‘60, cand italienii se duceau in masa spre Elvetia si Germania, ca sa castige o paine. Traiau acolo in conditii mai mult decat modeste, uneori asemanatoare cu taberele de romi de astazi de la marginea Romei, dar se intorceau acasa cu bani pusi deoparte pentru a-si ajuta familiile nevoiase. Dar nu mi-aduc aminte de vreo crima atat de abominabila incat sa cutremure tara unde erau primiti, savarsita de italieni. Astazi, la randul ei, Italia este ea tinta nevoiasilor Europei, dar si ai Africii de Nord. Eram tocmai pe punctul sa ma intreb cum poate comite un om o crima atat de abominabila ca aceea a lui Mailat si asemenea celei a lui Ioan Rus, cand a izbucnit cazul Fritzl in Austria si am aflat cu totii ceea ce ar fi trebuit sa retinem de mult, caci am fost preveniti din timp de diversi ganditori, ca resursele raului in om nu sunt cunoscute inca si ca, sub pojghita de civilizatie, doarme, iar la unii se si trezeste bestia capabila de cele mai abominabile fapte. Sigur, austriacul care si-a tinut sechestrata fiica timp de 24 de ani, facandu-i, incestuos, si vreo sapte copii in tot acest timp, are un avantaj fata de, sa zicem, Mailat. El isi exercita crimele in propria tara, iar parlamentul acesteia nu are cum sa voteze o lege prin care propriii infractori sa fie expulzati, ramanand doar solutia, cam scumpa, a plasarii lor pe o orbita circumterestra, deocamdata neutra din punctul de vedere al teritorialitatii.
In paralel cu cazul Fritzl, in Romania a izbucnit cazul Oprescu. Contestat ba de unii, ba de altii, probabil instigati de PSD, care se vedea cu electoratul impartit in doua si, chiar daca unii votanti ai dlui Oprescu ar fi fost desprinsi de la alti candidati, principala sa sursa raman tot pesedistii convinsi. Pentru alegatori, problema e simpla: cine poate sa-si imagineze ca Oprescu va face in Bucuresti ceea ce nu au facut nu stiu cati primari pana acum se afla, fara indoiala, intr-o grava eroare. De altfel, pacat ca nu se poate candida in paralel la doua primarii, caci dl Oprescu e obisnuit sa guverneze cate doua unitati de acelasi fel. Cum a fost director a doua mari spitale din Bucuresti, de ce n-ar fi primar in Bucuresti si in Ploiesti, sa zicem, ca e mai aproape?
Cum, la noi, problema e inversa decat in Italia, unde trebuie expulzati cetatenii romani aflati ilegal acolo, aici trebuie integrati cei aflati legal-ilegal in Bucuresti, in cartiere care nu difera cu mult de bidonville-urile de langa Roma. Daca Roma are de eradicat baracile lor, Bucurestiul trebuie sa le fixeze si sa le extinda pentru a deveni (b)locuri de locuit pentru cei saraci. Treaba primarului din Bucuresti este deci de semn contrar celei a primarului din Roma. Cu alte cuvinte, e una pentru un primar de stanga. Cum tot cam de 15 ani si ceva in Bucuresti nu a fost nici un primar de stanga, te poti astepta la orice surpriza din partea asta. Cei care l-au pus pe scaunul de primar la Roma pe dl Alemanno s-ar putea sa-l puna si pe candidatul pesedist. Cu conditia sa se stie care e acela, ca deocamdata nici pesedistii nu s-au hotarat pe cine sustin. Nu in turul doi, acolo dl Mitrea stie, pe dl Oprescu, daca va ajunge, fireste, dar macar in primul tur, ca nu e clar totusi pentru cine va exista si un tur doi si pentru cine nu. Titlul acestor randuri face apel la memorie, si anume la un film celebru altadata, dar si la faptul ca orice rezultat este posibil la apropiatele alegeri pentru Primaria Capitalei, cu atat mai mult cu cat nimeni nu propune nimic, propunand, in schimb, totul. Ceea ce este, evident, imposibil.
