Brico Dépôt anunță inaugurarea a șase noi „depozite”, a căror transformare a început în luna august, ajungând astfel la opt unități pe piața locală. Magazinele au fost realizate după modelul de afaceri de succes al Brico Dépôt, în urma achiziționării celor 15 magazine Bricostore în luna iunie anul trecut.
Deschiderea a șase noi magazine
Lucrările la magazinele din Chiajna (Militari), Ploiești, Pitești, Brașov, Arad și Oradea au fost finalizate într-un timp record. Cele șase unități vor fi deschise vineri, 17 octombrie, ora 07:00. Fiecare dintre aceste magazine se bazează pe o nouă strategie operațională si de Marcom, care se traduce în mai multă eficiență pentru clienți.
„Echipele noastre au fost foarte eficiente în finalizarea lucrărilor de transformare pentru cele șase magazine, care se adaugă acum celor două unități deja operaționale din București, astfel că putem spune cu mândrie că deținem un total de opt magazine Brico Dépôt în țară. Ne bucurăm în mod deosebit de transformarea magazinului din Chiajna, întrucât acesta a fost primul magazin de tip DIY din România. Vom continua procesul de transformare și pentru restul magazinelor, ale căror lucrări de renovare vor începe în primul semestru din 2015. Echipele din cele șase magazine noi au fost temeinic pregătite pentru a-și însuși noul concept și a-l aplica cu succes în beneficiul clienților. Locuitorii din Chiajna, Ploiești, Pitești, Brașov, Arad și Oradea au acum acces la cele mai bune unelte și materiale pentru proiectele lor de renovare, la cele mai mici prețuri de pe piață, iar noi suntem mai mult decât bucuroși să-i ajutăm să-și înfrumusețeze casele”, spune Patrick Papot, Deputy CEO Romania, Brico Dépôt.
Brico Dépôt, deţinut de compania britanică Kingfisher plc, operează în prezent în opt puncte comerciale: trei în București – Pantelimon, Orhideea și Chiajna, și noile magazine deschise în țară, la Ploiești, Pitești, Brașov, Arad și Oradea.
În magazinele noi lucrează echipe de 70 de angajați, fiecare dintre aceştia fiind lucrători comerciali înalt specializați, mereu prezenți cu informații utile și exhaustive pentru clienți. Depozitele sunt structurate într-un format ușor de parcurs, menținând cele trei zone principale – materiale de construcții şi renovări, amenajări interioare şi unelte necesare pentru realizarea lucrărilor – și își deschid ușile în fiecare zi de la ora 07:00.
Volum și autoservire
Atât profesioniștilor, cât și persoanelor interesate de bricolaj, Brico Dépôt le propune o ofertă în cantități industriale, disponibilă imediat prin autoservire. Volumele mari permit menținerea prețurilor mici. La Brico Dépôt clienții găsesc produse indiferent de cantitatea de care au nevoie, şi avantajul că se pot apuca de lucru imediat.
Prețuri mici în fiecare zi
Formula de afaceri a Brico Dépôt este intrinsec legată de preț: întreaga organizare a afacerii este creată pentru a oferi prețuri mici în fiecare zi, gamele Brico Dépôt nu conțin produse inutile – contrar gândirii „tot timpul mai mult”.
Comerț subliniat de produse "Arivaj"
Dedicat mereu prețurilor mici, Brico Dépôt nu realizează promoții care pot crea confuzie în rândul clienților şi dificultăţi în compararea ofertelor de pe piață; politica Brico Dépôt este de a ţine pasul constant cu dinamica ofertei comerciale prin introducerea produselor „Arivaj”. Ce este un „Arivaj”? Un produs vândut în cantitate limitată, care nu se găseste în gama permanentă, vândut la un preț foarte mic, sub media pieţei.
Unități de tip „depozit”
Unicitatea formulei de afaceri a Brico Dépôt este, de asemenea, evidențiată prin magazinele sale: „depozite” conforme cu așteptările clienților, robuste, fără adaosuri inutile, create pentru eficiență, claritate, fluiditate și economisirea timpului.
Traseul în depozite este organizat în jurul celor trei zone: materiale de construcție şi renovare, amenajări interioare şi unelte necesare pentru realizarea lucrărilor. Deschizându-și ușile în fiecare zi la ora 07:00, Brico Dépôt își propune să devină reperul pentru meșteri și profesioniști, permițându-le să-și înceapă proiectele la timp.