Familiile capsunarilor pot primi statut de rezident
Aderarea la UE garanteaza dreptul familiei de a trai impreuna. Prin urmare, cetateanul european care se muta in alt stat membru poate fi insotit de familie, care include sotul/sotia, copiii sub 21 de ani aflati in intretinere, parinti si socri daca acestia nu se pot intretine singuri, indiferent de cetatenie. In cazul studentilor, dreptul la rezidenta pentru membrii familiei este limitat doar la sot/sotie si la copii dependenti. Divortul poate afecta insa drepturile membrilor familiei care provin din tari terte, acestia putand fi chiar expulzati din tara de rezidenta. Situatia partenerilor necasatoriti este dificila deoarece in legislatia UE termenul de sot nu include partenerul necasatorit in definirea membrilor familiei. Pe de alta parte, desi concubinajul este o forma de convietuire recunoscuta, in anumite tari ale Uniunii, nu este protejat in eventualitatea migrarii intr-un stat membru mai conservator.
Cea mai accesata sursa de informatii din sistemul educational
Portalul educational al Sistemului Educational Informatizat (SEI), portal.edu.ro, se afla in fruntea clasamentului site-urilor cu profil educational din Romania.
Potrivit Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu peste 1,8 milioane de vizitatori, dintre care 72.945 sunt utilizatori inregistrati, si peste 60 de milioane de pagini afisate doar in luna iulie 2006, Portalul SEI a fost cea mai accesata sursa de informatii online din domeniul educational.
Portalul SEI a pus la dispozitia elevilor, parintilor si profesorilor informatii clare cu privire la cele mai importante evenimente din domeniul educational. Elevii au aflat in timp util ce note au obtinut la examenele nationale (teste nationale si bacalaureat), au schimbat impresii pe forumul public si au primit in fiecare zi raspunsuri si noutati din acest domeniu.
Profesorii au consultat la adresa http://titularizare.edu.ro metodologia acestui examen de titularizare, calendarul de examen si au avut posibilitatea de a-si testa cunostintele prin rezolvarea subiectelor din anii anteriori publicate pe portal si a subiectelor din acest an, publicate in sectiunea dedicata, in ziua urmatoare examenului.
Amenzi de 300.000 RON pentru lipsa documentatiei privind controlul poluarii
Comisarii Garzii Nationale de Mediu (GNM) au controlat 325 de agenti economici in luna iulie si au aplicat 21 de amenzi, in valoare totala de 313.707 lei.
Controalele i-au vizat pe agentii economici care nu au obtinut perioada de tranzitie pentru verificarea depunerii documentatiei (data limita fiind 30 iunie 2006) in vederea obtinerii autorizatiei integrate de mediu, conform OUG 152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii. De asemenea, in cadrul aceluiasi control au fost verificati agentii economici care au obtinut autorizatii integrate de mediu, pentru verificarea conformarii acestora cu conditiile prevazute in autorizatiile integrate.