Switch-uri cu motor de securizare
D-Link a anuntat lansarea noii generatii de switch-uri Web Smart Ethernet, care includ suport SNMP – rezervat in mod normal pentru switch-uri managed – si incorporeaza un motor de securizare premiat. Noua generatie de switch-uri Web Smart Ethernet de la D-Link combina simplitatea de tip „plug-and-play” cu un nivel bun de performanta si fiabilitate, pentru a crea solutii eficiente destinate grupurilor de lucru si departamentelor care au nevoie de o latime de banda mai mare. Disponibile in versiunile cu 24 de porturi (DES-1228) si 48 de porturi (DES-1252), switch-urile ofera o solutie pentru intreprinderile mici si mijlocii. Switch-urile suporta uplink Gigabit spre servere, dispozitive de stocare si switching, si incorporeaza un set de caracteristici avansate, suficiente pentru a monitoriza si securiza retelele IMM, folosind un tip de management web-based.
Un floppy extern, 32 de dolari
Util pentru cei care au sisteme care nu sunt echipate cu unitate interna de discheta, unitatea floppy externa (conectabila pe USB) are preturi destul de ridicate, care pleaca de la circa 32 de dolari. Spre comparatie, o unitate Sony interna costa 7,5 dolari (sau 8,5 dolari cele cu un design deosebit sau in culori diferite de alb).