29.4 C
București
luni, 16 iunie 2025

Breviar

Patru ani de inchisoare pentru un fost magistrat

Un fost magistrat asistent al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost condamnat la patru ani de detentie. Aurelia Bunea a fost acuzata de trafic de influenta, primind 41.000 de dolari pentru a interveni in solutionarea favorabila a unui dosar, in cazul unei instigari la tal-harie. Completul de trei judecatori care a gasit-o vinovata pe Aurelia Bunea a decis ca aceasta sa-i restituie lui Daniel Corneliu Nicula echivalentul in lei al sumei de 36.500 de dolari. Parchetul National Anticoruptie (actualul DNA) a trimis-o in judecata in iulie 2004 pe Aurelia Bunea, cazul acesteia constituind primul dosar in care este inculpata o persoana cu o functie atat de inalta in sistemul judiciar. Potrivit anchetatorilor, Bunea ar fi primit, in perioada mai-iunie 2000, 41.000 de dolari pentru a interveni in solutionarea favorabila a unui dosar aflat pe rolul instantei. Bunea i-ar fi cerut lui Daniel Nicula suma respectiva, promitandu-i ca va interveni pe langa magistrati pentru obtinerea unei solutii favorabile, respectiv achitarea in dosar. Hotararea de condamnare la inchisoare a lui Bunea poate fi contestata la completul de noua judecatori ai Inaltei Curti.

Director al Administratiei Financiare cercetat penal

Fostul director al Administratiei Financiare din Ramnicu Sarat si o subordonata a sa, consilier juridic, sunt cercetati penal. Cei doi sunt acuzati ca au prejudiciat institutia cu aproape 3,5 miliarde de lei, capetele de acuzare fiind abuz in serviciu, delapidare si fals intelectual. Fanel Tudorache si consilierul juridic Alina Hancu, 29 de ani, in perioada 2004-2005 ar fi dispus incasarea nejustificata a peste un miliard de lei de la beneficiarii unor bunuri vandute, care au facut obiectul unor executari silite. Conform unui comunicat remis de IPJ Buzau, Tudorache si subordonata sa au platit nelegal o jumatate de miliard de lei pentru cumpararea unor bunuri imobile care nu erau necesare institutiei. Totodata, Tudorache a efectuat in mod nejustificat virarea sumei de peste un miliard de lei catre doi agenti economici care figurau cu obligatii fiscale bugetare neachitate si si-a platit, tot din bani publici, o taxa de scolarizare de 160 milioane de lei, dar si facturile la telefonul mobil cu care a vorbit in interes personal. In prezent, cei doi sunt suspendati din functii pana la finalizarea anchetei. In urma cu un an Fanel Tudorache a fost cercetat de PNA in legatura cu scoaterea de sub sechestru a bunurilor unui debitor. Procurorii au hotarat insa: NUP.

Cele mai citite

Marile puteri nucleare își modernizează arsenalele. Risc crescut de relansare a cursei înarmării

Raportul anual publicat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) arată o tendință îngrijorătoare de reactivare a competiției nucleare la...

Veste neașteptată în fotbal! Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege

Anunțul numirii a fost făcut pe site-ul oficial al clubului belgian.Mircea Rednic a fost prezentat oficial ca noul antrenor al lui Standard Liege, înlocuindu-l...

Suspectul în atacul armat din Minnesota a fost prins

Urmărirea lui Boelter a fost descrisă drept cea mai mare vânătoare de oameni din istoria statuluiȘeful poliției din Brooklyn Park, Mark Bruley, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă