14.3 C
București
luni, 16 septembrie 2024

Breviar

Locuinte sociale in sectorul 3

Pe terenul situat la intersectia dintre Bd. 1 Decembrie 1918 si strada Succesului vor fi construite locuinte sociale de catre edilii sectorului 3. Terenul respectiv, cu o suprafata de 9.680 de metri patrati, a fost transmis din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti la Consiliul Local al Sectorului 3. Acesta din urma a fost imputernicit sa decida cu privire la asocierea sau cooperarea pentru realizarea investitiei. Daca in termen de 12 luni de la preluarea terenului nu vor incepe lucrarile sau terenul nu va fi folosit conform destinatiei stabilite, hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti se va revoca.

Se vor infiinta scoli de arta si meserii

Ministerul Educatiei si Cercetarii va reinfiinta scoli de arta si meserii in toate judetele tarii. Scolile respective se vor infiinta la cererea parintilor si agentilor economici din zonele respective, fiind vorba de cate trei unitati la nivelul fiecarui judet.
Desi este nevoie de astfel de scoli, care sa pregateasca elevi in meserii concrete, deci cand ies de pe bancile scolii acestia sa aiba o anumita calificare, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu are nici o solutie concreta. Este posibil ca totul sa ramana doar la stadiul de intentie si in final dorinta unor parinti de a-si vedea copiii calificati intr-o anumita meserie sa fie doar un vis.

Lapte praf pentru bebelusii din sectorul 6

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 a reluat acordarea laptelui praf pentru bebelusii cu varste cuprinse intre 0 si 12 luni. Centrul de distribuire a laptelui praf a inceput anul cu un stoc de 5.548 cutii de lapte Bebelac, care vor fi distribuite pe parcursul lunii ianuarie mamicilor a 3.016 bebelusi. Cele trei cutii cu lapte praf alocate lunar se ridica din str. Prelungirea Ghencea nr. 28 , bl. C5 , parter (statia RATB Ghidiceni, linii 105, 368) de luni pana vineri, intre orele 8 si 16. Produsul alimentar este destinat tuturor nou-nascutilor pentru care medicii de familie cu cabinete pe raza sectorului 6 au emis reteta. Ridicarea laptelui praf se face pe baza retetelor eliberate de medicul de familie – semnate, stampilate si datate cu luna pentru care se acorda laptele; a cartii de identitate a mamei si a certificatului de nastere al copilului.

Serviciul de Informatii – un nou program de functionare

Directia Relatii cu Comunitatea Locala Sector 4 a stabilit un nou program de functionare a Serviciului Informatii si Relatii Publice. Pentru a raspunde solicitarii cetatenilor vechiul program a fost structurat iar cetatenii se pot adresa acestui serviciu in zilele de luni, marti si miercuri intre orele 8.30 si 16.30, joi intre orele 8.30 si 18.30 si vineri intre orele 8.30 si 14.00. Informatii suplimentare se obtin la telefoanele 336.06.90 si 335.92.30, int. 112. Se va asigura in continuare dezvoltarea strategiei unei comunicari adecvate cu cetatenii pentru imbunatatirea infrastructurii fizice, sociale si economice din teritoriu. De asemenea, se va acorda sprijin sustinut comunitatilor defavorizate – persoane cu venituri mici, nivel scazut de educatie, someri, batrani, persoane cu nevoi speciale.

Cele mai citite

Trump în siguranță, după o „aparentă” tentativă de asasinat

Suspectul și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina în lupta împotriva Rusiei Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, este în afara oricărui pericol, după ce Serviciul...

Ligia Deca a început vizita în zonele sinistrate, cu o școală nouă din județul Galați

Cursurile sunt suspendate luni şi marţi în 25 de unităţi de învăţământ din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi Ligia Deca, împreună cu o...

Accident cu două persoane decedate după ce o autoutilitară s-a răsturnat

Două persoane au murit şi trei au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs pe DN 13B, între localităţile Praid...
Ultima oră
Pe aceeași temă