29 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialBraşov: Aproximativ 200 de sindicalişti ai Cartel Alfa au protestat în faţa...

Braşov: Aproximativ 200 de sindicalişti ai Cartel Alfa au protestat în faţa Prefecturii

Aproximativ două sute de membri ai Sindicatului „Cartel Alfa” din Braşov, dar şi câţiva covăsneni, au protestat, joi, între orele 15.30 – 17.30, în faţa Prefecturii Braşov, sindicalişii aducând cu ei şi o sirenă folosită la majoritatea protestelor, însă fără să strige sloganuri împotriva Guvernului, scrie Mediafax.

Sindicaliştii au stat în faţa Prefecturii aproape două ore, însă nu au strigat niciun slogan. Ei au venit cu pancarte şi bannere cu numele sindicatului, dar şi cu o sirenă pe care au pus-o în funcţiune, dar care s-a defectat după câteva minute, transmite corespondentul Mediafax.

O delegaţie a sindicaliştilor a fost primită la prefectul judeţului Braşov, Mihai Mohaci, căruia i-a fost înmânată o listă cu revendicările sindicaliştilor.

„Cea mai importantă revendicare a noastră este modificarea legii dialogului social, lege care în opinia confederaţiilor sindicale trebuie modificată în proporţie de peste 80 la sută. Încă de când a fost adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvernul Boc, sindicatele au spus că este o lege adoptată pe genunchi, care nu a fost discutată cu partenerii sociali. Solicităm modificări de substanţă ale legii, în special la capitolele de negociere a contractelor colective de muncă, conflictele de muncă, dar şi la capitolul privind partenerii sociali. Confederaţiile sindicale, împreună cu patru confederaţii patronale au depus, la începutul lunii spetembrie, la Guvern, un proiect de modificare a legii, dar răspunsul primit de la Guvern a fost că aceste lucruri trebuie discutate mai întâi cu organismele internaţionale, ceea ce ni se pare inadmisibil. Nu instituţiile internaţionale conduc România sau, mai bine spus, nu ar trebui să conducă România”, a declarat Fănică Gabor, liderul Filialei Judeţene a Cartel ALFA.

Citeşte şi:

Participanţii la protestul Cartel Alfa de la Galaţi au cerut DEMISIA lui Liviu Pop şi intervenţia Guvernului

Sindicalişti „Cartel Alfa” au PICHETAT Guvernul cerând modificarea Legii dialogului social

La protest ar fi trebuit să participe şi membri ai Blocului Naţional Sindical de la Braşov, însă aceştia au anunţat, marţi dimineaţă, că nu vor mai lua parte la protest. Braşovenilor li s-au alăturat şi câţiva reprezentanţi ai „Cartel Alfa” Covasna care au renunţat să protesteze, miercuri, la ei în oraş, şi au decis să vină la mitingul de la Braşov.

Preşedintele „Cartel Alfa” Covasna, Bong Vilmos, a spus că sindicaliştii au decis în ultimul moment să nu mai iasă în stradă. Aşa că s-au decis să se alăture colegilor din Braşov.

„Colegii noştri de la CNSRL şi CSDR au decis în ultimul moment să nu ni se alăture. Meridian nici nu a participat la discuţii, iar BNS nu este activ în judeţul Covasna. Astfel că noi, cei de la Cartel Alfa, am rămas singuri, drept urmare am hotărât să suspendăm protestul. Consider că nu era de impact să ieşim câţiva oameni în stradă, astfel că circa 25- 30 de persoane din Covasna ne vom deplasa, joi, la Braşov, unde vom manifesta alături de colegii noştri braşoveni”, afirma Bong, miercuri.

Sindicaliştii protestează în toată ţara, de marţi pînă joi, între orele 15.00 şi 18.00, cerând modificarea Legii dialogului social, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea de locuri de muncă şi creşterea valorii salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă