Platforma Deepwater Horizon nu a trecut unul din testele de securitate la care a fost supus de tehnicienii de la BP în ziua de 20 aprilie, cu câteva ore înainte de explozia care a provocat moartea a 11 persoane. Potrivit reprezentantului pentru California, Henry Waxman, compania petrolieră a facilitat un raport în care admite că inginerii săi ştiau că în zona tubului de extracţie exista “o presiune neobişnuită”, atribuită concentraţiilor de gaz metan, notează ziarul El Pais, citat de Agerpres.
BP a difuzat imagini submarine ale unuia din oleoductele care continuă să deverseze în mare peste 800.000 de litri de ţiţei zilnic. Este vorba de o spărtură pe care au încercat să o astupe fără succes săptămâna trecută cu o structură de oţel şi ciment. Congresul SUA continuă să investigheze dezastrul ecologic, în timp ce unul din membrii săi a dezvăluit că BP ştia că această platformă avea unele probleme tehnice înainte de explozie.
Comitetul pentru Energie şi Comerţ din Camera reprezentanţilor, prezidat de Waxman care i-a interogat pe responsabili ai BP, Transocean şi Haliburton, companiile care lucrau pe platformă, au descoperit că nici sistemul de valve de sigilare nu funcţiona în mod corect. “Se pare că exista o fisură la sistemul hidraulic al valvelor de sigilare”, a spus Bart Stupak. Acest sistem nu a funcţionat după accident şi a favorizat scurgerile care încă nu sunt controlate.
În Senat, democratul John Kerry şi independentul Joe Lieberman, şi-au prezentat proiectul de lege asupra mediului prin care vor să pună limite anunţului făcut de preşedintele Barack Obama privind deschiderea a 1,2 milioane de kilometri de coastă atlantică şi din Alaska explorărilor de ţiţei. SUA ar putea interzice perforările la cel puţin 120 de kilometri de coastă.
Pentru dreptul de exploatare a zăcământului Mississippi Canyon Area, pe parcela MC 252, BP a plătit guvernului federal 26 milioane de euro. Din aceşti bani, nici un cent nu a ajuns la guvernul din Louisiana, care se confruntă acum cu un dezastru antologic. Senatorul Kerry a declarat la televiziune că proiectul ce trebuie acum dezbătut şi aprobat de Senat va acorda statelor un procent din exploatările de petrol.
Compania petrolieră BP, care nu avea un plan de urgenţă pentru deversările provocate de Deepwater Horizon, face acum teste pentru stoparea scurgerilor. A încercat să instaleze un clopot de sigilare deasupra uneia din cele două surse de scurgere care au rămas deschise. Cristalizarea deschiderii superioare a acestei structuri, la 1,5 kilometri adâncime, a împiedicat manevra.
Joi dimineaţă s-a încercat din nou cu o variantă redusă a aceluiaşi clopot. Care este deja amplasat la sursa de origine a scurgerii, la 64 kilometri distanţă de coastă. Acum inginerii trebuie să evite aceeaşi obturare survenită la prima. Însă şi în acest caz, ca şi în privinţa accidentelor, BP nu are un plan.