Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, miercuri, la Sfântu Gheorghe, că scriitorul Nyiro Jozsef are dreptul să fie reînhumat la Odorheiu Secuiesc, însă acest eveniment nu ar trebui politizat, iar politicienii at trebui „să stea pioşi la coadă”, potrivit Mediafax.
„În legătură cu reînhumarea lui Nyiro Jozsef am un punct de vedere foarte clar şi nu mă ascund după degete. Nyiro Jozsef are dreptul să fie reînhumat la Odorheiu Secuiesc, ca orice alt cetăţean din această lume. Dacă a avut această dorinţă, are dreptul să revină în pământul natal. Sper că acest aspect nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”, a afirmat Borbely Laszlo, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Vicepreşedintele politic al UDMR a adăugat că acest eveniment nu trebuie politizat.
Totodată, Borbely a spus că nu poate fi de acord că unii au transformat, „în mod voit”, reînhumarea într-o temă politică şi de campanie electorală.
„Cu acest lucru nu putem fi de acord. (…) Politicienii să stea acolo la coadă, la reînhumarea lui Nyiro Jozsef, să stea acolo pioşi. Să lase familia, pe cei apropiaţi, pe scriitori să vină şi să se ocupe de această problemă, iar politicienii să stea la coadă şi să nu utilizeze acest eveniment”, a conchis Borbely Laszlo.
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, duminică, la Odorheiu Secuiesc, a fost anulată.