20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialBolnavă alungată din spital

Bolnavă alungată din spital

O femeie care s-a prezentat sâmbătă după amiază la Urgenţa de la Spitalul din Iveşti, judeţul Galaţi, nu a fost tratată de medicul de gardă Liliana Lazăr, pentru că nu i-a plătit 30 de lei. Medicul a recunoscut că pacienta ar fi trebuit să plătească, dar a avut propria explicaţie pentru asta.  Ştefana Stănescu din Blăjerii de Sus, comuna Iveşti, a călcat vineri seară într-un cui ruginit. Femeia a dat importanţă rănii abia a doua zi, când i s-a umflat piciorul şi rana a început să o doară din ce în ce mai tare.

A apelat la Ambulanţă şi, pentru că salvarea întârzia, o porţiune de drum a fost cărată în spate de rude. Pe drum s-au întâlnit cu ambulanţa, care a dus pacienta la spital, unde, potrivit spuselor femeii, medicul de gardă i-a cerut bani pentru a-i face injecţia şi, pentru că nu avea, a fost dată afară din spital. Din cauză că nu putea să meargă, a rămas pe marginea şanţului şoselei Galaţi–Tecuci. „Nu mi-a făcut nimic doctoriţa. Cerea de la mine 300.000 să-i dau şi după aia îmi dă ceva să nu mă mai doară şi nu am de unde, că îs săracă. Nimica nu mi-a făcut, nici pansat. A spus să dau dacă vreau, dacă nu, să mă duc acasă. Nu mai pot să ajung nici înapoi, că nu pot să pun piciorul în pământ“, ne-a povestit Ştefana Stănescu. Acolo, pe marginea şanţului, a întâlnit-o şefa unei ferme din Iveşti, Elena Gavrilă, care a dat telefon la salvare.   

Răspunsul celor de la Ambulanţă a fost că nu au ce să mai facă, pentru că au dus-o pe femeie la spital o dată şi trebuia să fie îngrijită acolo. „Le-am spus să dea telefon la spital să o primească înapoi. Lăsaţi omul să moară în drum, ce dacă e ţigan sărac? Făceţi-i ceva! Dar nu au făcut nimic”, spune Elena Gavrilă. Aşa că pacienta a rămas pe marginea şanţului. Dr. Liliana Lazăr are propria variantă. Ne-a declarat că era vorba de o plagă înţepată de mai mult de 6 ore şi pentru că pacienta nu avea febră, a tras concluzia că nu era o urgenţă. Iar dacă nu era o urgenţă, pacienta trebuia să plătească. „La Urgenţă, se prezintă urgenţele. Ce vine şi nu e urgenţă şi vrea consultaţie, vrea să facă tratament şi vrea să facă altceva, asta se plăteşte!”, ne-a declarat dr. Lazăr. Apoi, medicul a adus vorba de „populaţia romă”, iar când i-am replicat că totuşi este vorba de viaţa unui om, indiferent de etnie, a fost de părere că şi „omul trebuie să fie responsabil de viaţa lui”! În cele din urmă, doctoriţa a dat vina pe Ambulanţă: „Dacă sunt plăgi cu posibilă infecţie de tetanos, trebuia dusă direct la Serviciul de chirurgie la Tecuci. Nici nu trebuia adusă aici”. Argumentul său era că spitalul nu are contract cu CJAS pentru cazurile de urgenţă. Dar, conform capitolului 3 al Contractului nr. 90/01.05.2009, semnat cu CJAS Galaţi de dr. Liliana Lazăr, în calitatea sa de atunci, de manager al Spitalului din Iveşti, se precizează clar că la acest spital se tratează şi urgenţele medico-chirurgicale. Pentru că fusese un caz adus de ambulanţă, în registru a fost trecut tratamentul cu pansarea ranei, pentru a exista o soluţionare a cazului. În realitate însă, pacienta a fost dată afară pe uşă, pentru a-şi găsi alinarea durerii pe marginea şanţului de pe DN 25 Galaţi-Tecuci.

CONSECINŢE

Medicul se disculpă

În registru, cazul fusese înregistrat la nr. 1452/26.06.2010 şi se specifica faptul că pacientei îi fusese pansată rana. Era ceea ce susţineau şi medicul şi asistenta medicală, numai că pacienta nu avea nici un pansament, iar rana nu avea urme de dezinfectant. Explicaţia doctoriţei a fost că pacienta şi-ar fi dat jos pansamentul. Dr. Liliana Lazăr ne-a spus că este cuvântul său şi al asistentei contra celui al pacientei.

Cele mai citite

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă