14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialBoko Haram țintește tot mai sus

Boko Haram țintește tot mai sus

Grupul islamist cunoscut pentru răpirea a 220 de eleve dintr-o şcoală din statul nigerian Borno a atacat pe 3 ianuarie baza militară din Baga, în nord-estul ţării, la câţiva km de Lacul Ciad, care găzduia forţa multinaţională, preluând controlul şi ucigând numeroase persoane, militari şi civili. Cu câteva zile înainte, teroriştii au răpit peste 40 de tineri din mai multe localităţi.

Boko Haram, grupare islamistă devenită celebră pentru cruzimea membrilor ei, a preluat controlul bazei militare a forţei multinaţionale din Baga. Trupele nigeriene aflate în bază au luptat până au sfârşit muniţia, după care au fugit.

Secta islamistă a atacat apoi mai multe localităţi din vecinătate unde au jefuit casele şi au ucis numeroşi săteni. Atacul a durat peste cinci ore şi a fost extrem de violent şi, potrivit Nigerian Tribune, „soldaţii (din bază) au încercat să reziste pentru a apăra poziţia, dar fără succes”. Baga era ultima localitate din partea de nord a statului Borno care rămăsese sub control guvernamental”, scrie publicaţia care a precizat că baza găzduia forţa multinaţională, compusă din trupe provenind din Nigeria, Ciad şi Niger şi care avea ca misiune combaterea traficului de arme şi a terorismului în regiune. Înfiinţată în 1998, „Forţa” a avut recent confruntări cu Boko Haram, grupul terorist fiind considerat „o ameninţare majoră a operaţiunilor” sale.

Bilanţul atacului nu este încă determinat, dar este cert că atacul s-a soldat cu victime în rândul localnicilor micii comunităţi de pescari din Baga.

Cu acest atac, gruparea a anunţat că în acest an va face să se vorbească de ea.

După cinci ani de insurecţie, Boko Haram a cauzat moartea a circa 13.000 de persoane şi a răpit câteva zeci de ostatici, între care femei şi copii. După răpirea a 219 liceene în Chibok, secta islamistă a răpit în noaptea de 31 decembrie 40 de tineri, cu vârste între 19 şi 23 ani, toţi originari din Malari, în statul Borno şi în regiune s-a instalat psihoza după noul act de răpire.

Un şef fanatic

 

Boko Haram se poate lăuda cu un şef extrem de violent, un terorist dublat de un gangster. Abubakar Shekau, comandantului grupului terorist care a revendicat răpirea a peste 200 de liceene în Nigeria, este unul din jihadiştii cei mai căutaţi din Africa, dar şi unul dintre cei mai secreţi.După mai multe operaţiuni care l-au vizat era anunţată moartea lui, dar de fiecare dată şi-a făcut apariţia promiţând noi acţiuni violente. Pe casete video, zâmbitor, în ţinută militară şi un kalaşnikov pe umăr. Abubakar Shekau este învăluit de o aură de mister. Potrivit departamentului de Justiţie american, el s-ar fi născut în 1965 sau 1969 sau 1975… Cert este doar că a văzut lumina zilei în nord-estul Nigeriei, în statul Yobe, regiune frontalieră cu Camerunul. În copilărie, ca mulţi copii defavorizaţi, era fascinat de Mohamed Yusuf, imam fundamentalist şi fondator al Boko Haram în 2002. În 2009, după atacuri contra forţelor de securitate, guvernul nigerian a decis să pună capăt activităţilor mişcării islamiste armate. Mohamed Yusuf este capturat şi ucis. Abubakar Shekau a fost rănit şi autorităţile au anunţau moartea lui. În realitate, s-a ascuns în deşert, între Ciad şi Sudan şi după un a reapărut spre surpriza generală. După 2011, oamenii lui au atacat biserici creştine şi moschei considerate prea permisive dar şi şcoli, universităţi dar şi cămine, masacrând studenţi în somn. În vodeourile de propagandă, Shekau vociferează, se agită şi proferează ameninţări. În 2013 a fost considerat mort de către armata nigeriană, dar un nou video a dezminţit vestea. Un cercetător din Pretoria preciza că atunci când „Shekau spune ceva, creează un val de panică în toată ţara pentru că Boko Haram este cunoscută că îşi pune ameninţările în practică”.

Sub conducerea lui, organizaţia a cunoscut şi o derivă mafiotă, atacând posturi de poliţie pentru a-şi procura arme şi jefuieşte bănci pentru a se finanţa. În plus, Boko Haram practică luarea de ostatici. Această grupare teroristă a răpit familia francezului Moulin-Fournier, eliberată în aprilie 2013 după două luni de captivitate în Camerun şi preotul francez Georges Vandenbeusch, eliberat în decembrie.

Toate acţiunile sale violente l-au adus pe Abubakar Shekau pe locul 8 pe lista „most wanted”, teroriştii cei mai căutaţi de justiţia americană. El este considerat un „terorist la scară mondială” de către SUA, care oferă pentru capturarea lui 7 milioane de dolari.

Cele mai citite

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...

Viceprimar al sectorului 3, plângere la DNA, împotriva lui Robert Negoiță

Lucian Judele, viceprimarul Sectorului 3, a mers, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă