20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBiserica si Securitatea

Biserica si Securitatea

O dezbatere mereu amanata in ultimii 16 ani priveste colaborarea prelatilor cu politia politica comunista, fie ca se numeste Securitate, KGB, STASI sau, in cazul Poloniei, SB. Documente dezvaluite recent de cotidianul „Zycie Warszawy” demonstreaza ca monseniorul Michal Czajkowski al Varsoviei si-a turnat la SB colegii preoti, inclusiv pe Jerzy Popieluszko, eroul Solidaritatii, asasinat de comunisti.
In luna martie, Conferinta Episcopilor Catolici ai Poloniei si-a cerut public scuze, dupa ce Institutul pentru Memorie Nationala (IPN), care investigheaza crimele naziste si comuniste, a dezvaluit ca intre 10% si 15% dintre preotii Bisericii Catolice din Polonia au colaborat cu politia politica. 15% inseamna enorm. Chiar si un singur preot care isi tradeaza vocatia si insala increderea credinciosilor este o grozavie. 15% in tara lui Ioan Paul al II-lea este enorm.
Sambata, episcopii polonezi au semnat un apel in care cer ca, inainte de a judeca colaboratorii fostei politii politice, societatea poloneza ar trebui sa judece regimul comunist si aparatul sau. Episcopii au afirmat intr-o conferinta de presa ca Biserica se pronunta pentru o dezbatere ampla asupra trecutului comunist al Poloniei, inclusiv in ceea ce ii priveste pe preotii care au colaborat cu fostul regim.
Biserica poloneza si-a castigat respectul lumii luptand impotriva comunismului alaturi de Solidaritatea. Intr-o tara de catolici ferventi ca Polonia, a nu incerca o curatire a Bisericii de cei care au facut pactul cu diavolul ar fi un pacat foarte grav. Dilema morala legata de ceea ce trebuie condamnat mai intai, regimul sau colaboratorii, nu trebuie sa stea in drumul acestui efort, pentru ca nici un om de buna-credinta nu poate pune la indoiala caracterul criminal al regimului comunist. Dar faptul ca au existat preoti care fie au fost santajati, fie au cedat pur si simplu ispitelor regimului trebuie cunoscut. Pentru ca Biserica nu poate pastra la sanul ei acest cancer, care altfel risca sa o consume. Se pare ca episcopii polonezi au inteles acest lucru. A pune in discutie trecutul comunist si eventuala colaborare cu politia politica a clerului este o dovada de curaj si de responsabilitate civica a Bisericii poloneze. Bisericii noastre acest curaj si aceasta responsabilitate ii lipsesc.
Faptul ca preotii nu fac obiectul Legii lustratiei este o greseala care lasa Biserica Ortodoxa Romana in stare de suspensie morala. Argumentul ca dezvaluirea preotilor care au colaborat cu Securitatea ar narui increderea (la cote ridicate in toate sondajele) populatiei in Biserica nu sta in picioare. Aflarea adevarului nu va face decat sa consolideze increderea oamenilor. Este lectia pe care polonezii au invatat-o, iar noi – nu.

Cele mai citite

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

România se confruntă cu o scădere demografică accentuată: Populația a scăzut cu peste 18% în ultimele trei decenii

În ultimii 30 de ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației, estimările indicând o diminuare cu 20% a numărului de locuitori în...

Restaurantele din București, mai scumpe decât cele din Praga și Varșovia

Prețurile practicate de restaurantele din București au ajuns să depășească nivelul celor din orașe precum Praga sau Varșovia și se apropie rapid de standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă