Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, acuză mişcarea şiită libaneză Hezbollah de comiterea atentatului din Bulgaria, avertizând că „cei care susţin terorismul vor plăti scump”, o referire la Iran, relatează AFP, scrie Mediafax.
„Atentatul comis ieri în Bulgaria este opera Hezbollah, principalul agent terorist al Iranului”, a declarat Netanyahu într-o conferinţă de presă.
Anterior, preşedintele Shimon Peres a avertizat că Israelul va ataca baze ale teroriştilor oriunde în lume. „Asistăm la un atac terorist letal în spatele căruia se află Iranul; ştim că au existat şi alte tentative, de data aceasta au reuşit”, a spus preşedintele israelian, conform ziarului Jerusalem Post. „Israelul dispune de mijloacele necesare şi are intenţia de a reduce la tăcere şi de a paraliza organizaţiile teroriste”, a subliniat Peres.
Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a atribuit atentatul din Bulgaria mişcării şiite libaneze Hezbollah şi Iranului. Israelul va face totul pentru găsirea organizatorilor atentatului şi pentru aducerea lor în faţa justiţiei, a promis Barak.
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a sugerat că este implicată în atentatul din Bulgaria. Potrivit postului de televiziune Al-Manar, aparţinând mişcării teroriste şiite Hezbollah, turiştii israelieni din Bulgaria au fost atacaţi cu grenade şi mitraliere, detalii care până în acel moment nu fuseseră dezvăluite de anchetatorii bulgari, dar care nici nu au fost confirmate. În paralel, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, pentru ziarul Haaretz, că Iranul este implicat în atentatul antiisraelian din staţiunea bulgară Burgas. Regimul islamist de la Teheran este acuzat de susţinerea acordată mişcării şiite Hezbollah, activă în sudul Libanului.
Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite într-o explozie care a vizat joi un autocar cu turişti israelieni staţionat în parcarea aeroportului din staţiunea bulgară Burgas. Potrivit anchetei preliminare, atentatul a fost comis de un terorist-kamikaze, acesta fiind a opta persoană decedată.