22.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialBecali vrea inlaturarea lui Mitica de la Liga

Becali vrea inlaturarea lui Mitica de la Liga

Initiativa legislativa a presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir ca banii obtinuti din drepturile de televiziune pentru transmiterea meciurilor de fotbal sa revina Ligii si Federatiei Romane de Fotbal, nu cluburilor a indignat in egala masura atat conducerea gruparii din Stefan cel Mare, cat si pe cea din Ghencea, chiar daca ieri a fost respinsa de parlamentari cu 221 de voturi „impotriva”, 38 „pentru” si 6 abtineri. „El nu e prost, a vrut sa ia bani de la cluburile mari si sa ii imparta el apoi, spunand ca ii apara pe cei saraci, dar nu mai merge asa. Si drepturile TV internationale, si publicitatea le lua Mitica. Mitica nu are nici un drept. Acolo e dreptul nostru, al cluburilor, LPF e banca noastra”, a spus Gigi Becali, presedintele CA al Steaua Bucuresti. Becali a precizat ca a intervenit impreuna cu Nicolae Badea, presedintele Consiliului de Administratie al FC Dinamo, ca proiectul inaintat de Dragomir sa nu treaca in Parlament, lucru care s-a si intamplat. „Cand Nicolae Badea mi-a citit acest proiect, nu-mi venea sa cred. Era un articol care modifica Ordonanta din decembrie si care ne obliga sa facem contracte de munca jucatorilor si sa platim 70 la suta impozite. Acest proiect a fost initiat de Comisia pentru Sport, de la PRM. Daca nu eram eu si cu Nicolae Badea si nu actionam la niste parlamentari, se vota. Asa, s-a respins. Dar, oricum, o atacam la Curtea Constitutionala”, a afirmat Becali. Indignat de atitudinea lui Mitica Dragomir, presedintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ieri ca va incerca sa-l demita pe presedintele LPF, Dumitru Dragomir. „M-am certat cu Mitica. Oricand as vrea ca Mitica sa fie inlaturat de la conducerea LPF. Nu mai vreau lupul la stana. L-am sustinut tot timpul, datorita mie mai e presedinte la Liga, dar de azi inainte daca o sa pot, desi nu cred ca pot chiar acum, o sa incerc sa-l dau afara. Nu se mai poate, e averea mea acolo. Eu nu-l mai sustin”, a spus Becali, care nu crede ca Steaua va avea de suferit in urma conflictului sau cu Dragomir.
De cealalta parte, Dumitru Dragomir, a spus ca nu ia in seama amenintarile lui Becali. „A spus ca pleaca din tara daca iese Basescu presedinte si n-a plecat. I-a cerut demisia lui Tariceanu, nu si-a dat-o. Ma doare-n palarie de ce spune Gigi Becali. La cate prostii a spus, ce mai conteaza una in plus?”, a afirmat Dragomir.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă