Presedintele Traian Basescu si-a amintit astazi ca stia inca din 13 noiembrie anul trecut de retinerea celor doi romani in Irak, de catre fortele americane. Miercuri, cand a fost intrebat de ziaristi despre acest caz, Basescu nu a facut legatura cu cazul, iar astazi si-a exprimat regretul pentru confuzie, relateaza Mediafax.
La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca a aflat miercuri din presa de soarta celor doi romani retinuti in Irak. "Am verificat daca au existat informatii la mine la cabinet si, din pacate, nu au ajuns. Am primit acum o informare din partea Ministerului Afacerilor Externe, cu putin timp in urma", a spus Tariceanu.
El a aratat ca autoritatile romane sunt interesate sa inceapa demersurile de solutionare a problemei celor doi romani din Irak. Potrivit lui Tariceanu, situatia este una de ordin juridic. Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe a precizat miercuri ca, la 7 noiembrie 2006, Ambasada romana din Kuweit a fost contactata de un reprezentant al firmei Al-Morrell Developement, unde erau angajati cei doi romani, si i-a comunicat acesteia ca Ilie Nelu si Adrian Gancea au fost arestati la 31 octombrie de politia militara americana, sub acuzatia ca ar fi filmat si fotografiat in incinta bazei americane.
La 7 noiembrie, cetatenii romani au fost transferati la o inchisoare din apropierea orasului Mosul. Ambasada romana de la Bagdad a obtinut informatii la 8 noiembrie, potrivit carora cei doi cetateni romani au fost surprinsi in timp ce filmau in incinta bazei americane in care isi desfasurau activitatea si ca acestia au negat acuzatia, dar au admis ca au incalcat regulamentele de ordine interioara ale bazei.
Autoritatile militare americane le-au retinut aparatul de filmat si caseta si i-au arestat si transferat la un centru de detentie, urmand sa efectueze cercetari.
La 26 noiembrie, un diplomat al Ambasadei romane la Bagdad i-a intalnit pe cei doi romani in inchisoare, iar acestia i-au relatat ca se afla in Irak din 21 mai 2006, iar conditiile de detentie sunt acceptabile.