Presedintele Traian Basescu nu a inclus pe ordinea de zi a sedintei CSAT de vineri propunerea primului ministru de trimitere a 120 de soldati in Ciad, au declarat pentru NewsIn surse oficiale, informeaza Realitatea TV.
CSAT se va reuni vineri la ora 12.30 la Palatul Cotroceni, fara ca ordinea de zi sa includa si subiectul trimiterii de trupe in Ciad. "Singurele subiecte acceptate de presedinte au fost cele legate de summmit-ul NATO care va avea loc la Bucuresti", potrivit surselor citate.
Refuzul presedintelui vine ca urmare a faptului ca premierul a trimis CSAT, in urma cu cateva saptamani, un memorandum referitor la trimiterea a 120 de militari in Ciad. Basescu a declarat insa public ulterior ca nu va accepta angajarea Romaniei in Ciad, fara mandat, de catre ministri "euforici" ai Apararii si de Externe, sugerand ca acestia au tratat aceasta chestiune fara inteligenta.
El a mai spus ca nu va accepta ca Romania sa trimita trupe fara mandat si fara incuviintarea institutiilor responsabile. "Nu voi accepta acest lucru, Romania e un stat cu institutii", a mai adaugat seful statului.
Presedintele Basescu s-a plans de faptul ca a fost anuntat de Guvern in legatura cu posibilitatea ca Romania sa trimita trupe in Ciad cu doar doua zile inainte de sosirea presedintelui francez, Nicolas Sarkozy.
" Probabil ca sa spuna ca <<raul e la Cotroceni, noi suntem buni>>. Noroc ca presedintele Sarkozy e mai inteligent decat unii ministri de la noi. Mult mai inteligent si in acelasi timp om cu responsabilitate", a mai spus seful statului.
Pe de alta parte, Tariceanu a precizat ca Executivul nu a decis trimiterea trupelor romanesti in Ciad, ci doar a trimis un memorandum referitor pe acest subiect catre CSAT spre aprobare, procedura fiind cea legala. Tariceanu a tinut sa precizeze, referindu-se la "unele comentarii din presa", ca subiectul prezentei trupelor romanesti in Ciad, sub egida europeana, nu a fost abordat in convorbirile pe care le-a avut cu Nicolas Sarkozy.
Desfasurarea misiunii EUFOR Ciad/Republica Centrafricana, cea mai complexa misiune militara lansata de UE pana in prezent, s-a decis la reuniunea ministrilor de externe ai UE din 28 ianuarie, cand, potrivit unui comunicat MAE, Romania se afla "in procesul de adoptare a deciziilor politice finale vizand participarea cu o companie de infanterie".