18 C
București
sâmbătă, 14 septembrie 2024
AcasăSpecialBasescu, despre importanta summit-ului de la Lisabona

Basescu, despre importanta summit-ului de la Lisabona

Presedintele Traian Basescu a reiterat vineri seara, intr-o declaratie facuta pe Aeroportul international 'Henri Coanda', la sosirea de la Lisabona, ca unul dintre elementele cele mai importante discutate in cadrul summitului informal al sefilor de stat si guvern din tarile Uniunii Europene este acela ca UE va avea cinci domenii de exclusivitate in relatia cu statele membre, relateaza Rompres.
Acestea se refera la politica vamala, la concurenta si functionarea pietei interne a UE, la politica monetara pentru zona euro, la conservarea resurselor marii in cadrul politicii comune de pescuit si politica comerciala comuna.

In ceea ce priveste domeniile 'partajate' intre UE si statele membre acestea sunt in domeniul protectiei consumatorilor, justitie, securitate si aparare, transport, energie si agricultura. S-a convenit, de asemenea, sa existe si domenii exclusive ale statelor membre in relatia cu UE in ceea ce priveste invatamantul, cultura, turismul, sanatatea si formarea profesionala. In aceste domenii va exista doar o cooperare intre UE si statele componente.

In conformitate cu formula cu care s-a cazut de acord la Lisabona, noul Tratat al UE devine persoana juridica unica, avand capacitatea de reprezentare pentru toate statele. De asemenea, se extind competentele Parlamentului European, va creste si rolul parlamentelor nationale in cooperarea cu Comisia Europeana si Parlamentul European.
Basescu a mentionat ca, din punct de vedere executiv si al capacitatii de luare a deciziilor, s-a hotarat ca, incepand cu 2014 sau cel mai tarziu in 2017, sa intre in functiune principiul cu dubla majoritate. 'Nu va mai functiona conditia obligatorie a consensului, ci intra in functiune principiul dublei majoritati, care inseamna ca 55% din statele membre, dar reprezentand 65% din populatia UE, pot lua decizii care devin obligatorii pentru toti. Acest procedeu se va aplica din 2014 si daca un singur stat va cere amanarea sa pana in 2017, se amana pana atunci noul sistem', a explicat Basescu, la o intalnire cu ziaristii romani, la Lisabona.

De asemenea, Basescu a precizat ca, din 2014, Comisia Europeana va functiona cu doua treimi in ceea ce priveste reprezentarea directa a statelor. 'Acum sunt 27 de comisari, fiecare stat avand un comisar. Din 2014, doar doua treimi din statele membre vor avea comisar', a spus Basescu.
Presedintele a subliniat ca in fruntea Consiliului European va fi un presedinte permanent, cu un mandat de doi ani si jumatate, cu posibilitatea de a avea doua mandate.
Totodata, Basescu a evidentiat ca un lucru foarte important ca in Tratat va fi inclusa Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului, in cadrul discutiilor pe acest subiect doar doua state – Marea Britanie si Polonia – exprimandu-si rezerve.
De asemenea, va exista si Inaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, care va avea rang de vicepresedinte al Comisiei Europene si va fi ales prin mecanismul dupa care se aleg comisarii.

Presedintele Basescu a mentionat ca un alt element de noutate va fi crearea politicii europene de securitate si aparare urmand ca statele sa se ajute unul pe celalalt in caz de agresiune la adresa unuia dintre ele, in caz de calamitati sau evenimente deosebite.
Noul Tratat va fi semnat, tot la Lisabona, pe 13 decembrie, pana atunci urmand sa se faca redactarea documentului in toate limbile statelor membre.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă