19 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialBăsescu: Bostan, remaniat pentru că era competent şi independent faţă de unele...

Băsescu: Bostan, remaniat pentru că era competent şi independent faţă de unele structuri de siguranţă

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a criticat marţi remanierea ministrului Comunicaţiilor, Marius Bostan, afirmând că acesta a fost schimbat pentru că ”era competent pe domeniul său şi independent faţă de unele structuri de siguranţă naţională”.

”Păcat că a fost aruncat peste bord Marius Bostan, un ministru valoros. În afară de impostori, gulgutieri, obedienţi, oportunişti şi incompetenţi, Guvernul Cioloş a avut şi un ministru competent în activitatea sa şi absolut responsabil în declaraţii publice, inclusiv cea legată de educaţie, chiar dacă aceasta din urmă a fost afectată de oarecare inabilitate politică, dar absolut corectă pe fond. Şi pentru că era competent pe domeniul său şi independent faţă de unele structuri de siguranţă naţională, Marius Bostan a fost remaniat. Un prostălău incompetent şi obedient îl va înlocui pe Marius Bostan, spre salvarea ‘interesului naţional”, a scris Băsescu, pe Facebook, marţi seara.

Citește și:  FOTO. Patru miniştri pleacă din Guvern. Premierul Cioloş îşi schimbă echipa. Cine sunt noii miniştri

El a precizat ”pentru clevetitori” că nu îl cunoaşte personal pe Marius Bostan, dar că i-a urmărit cu interes performanţa în sectorul privat, dar şi ca ministru.

Ministrul Comunicaţiilor-Marius Bostan, Educaţiei-Adrian Curaj şi ministrul delegat al Departamentului Românilor de Pretutindeni-Dan Stoenescu au fost demişi, a anunţat premierul Dacian Cioloş, iar ministrul Transporturilor, Dan Costescu, aflat pe lista neagră, a demisionat. Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, este noua propunere pentru Ministerul Educaţiei, managerul Sorin Buşe pentru ministerul Transporturilor, iar Maria Ligor pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni. Portofoliul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională va fi preluat interimar de şeful Cancelariei Primului-Ministrului, Dragoş Tudorache.

Citește și: Marius Bostan: Poliţia gândirii a încercat să diabolizeze ceea ce am spus eu în mod onest şi cinstit

Ministrul Comunicațiilor, după ce a spus că profesorii își bat joc de meseria lor, și-a cerut scuze pe Facebook. Cum explică exemplul cu plata celor 100 lei

În curs de actualizare 

 

 

 

Cele mai citite

Studiu: Cum arată locul de muncă ideal pentru români. Cele trei criterii importante de care ar trebui să ținem cont

Un loc de muncă ideal pentru români include un salariu corect, un program de lucru flexibil și colegi competenți, conform studiului „Workplace for all....

Uraganul Milton a lăsat fără curent electric peste 2,5 milioane de locuințe

Uraganul Milton a lovit joi Florida, slăbit dar încă periculos, privând de energie electrică peste 2,5 milioane de locuinţe şi provocând inundaţii, la două...

Dezinformări și acuzații nefondate din partea PNL: PSD demontează minciunile legate de blocarea proiectelor de lege

PSD răspunde acuzațiilor PNL privind limitarea avansului în tranzacțiile imobiliare, demontând acuzațiile și evidențiind greșelile și neconcordanțele din propriile proiecte ale liberalilor. Punct de vedere Referitor...
Ultima oră
Pe aceeași temă