-4.2 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
AcasăSpecialBăsescu acceptă South Stream pentru a facilita integrarea R. Moldova în UE

Băsescu acceptă South Stream pentru a facilita integrarea R. Moldova în UE

Preşedintele Traian Băsescu acceptă proiectul South Stream patronat de Gazprom pentru a-şi realiza „proiectul de suflet”, adică integrarea Republicii Moldova în UE şi evadarea ei definitivă din sfera de influenţă rusească, scrie marţi, în Jurnal de Chişinău, editorialistul Petru Bogatu, citat de Agerpres.

Bogatu face referire la o declaraţie a ministrului român al economiei, Adriean Videanu, dată cotidianului România Liberă, care ar sugera că memorandumul de colaborare între Gazprom şi Transgaz, semnat deja de ambele părţi, i-ar putea deschide preşedintelui Traian Băsescu porţile Kremlinului.

Preconizata tot mai strânsă cooperare pe plan economic dintre Bucureşti şi Moscova ar fi preţul pe care cel dintâi îl plăteşte celei de-a doua pentru a aduce Chişinăul în UE. Este important faptul că tranzacţia cu substrat politic dintre cele două ţări a devenit posibilă datorită consolidării poziţiei geostrategice a României, se menţionează în articol.

România joacă tare, întrucât are acum un spaţiu de manevră mai mare, scrie Bogatu. Bucureştiul luptă astăzi deschis pentru Republica Moldova, deoarece este mai puternic şi mai sigur ca odinioară. Şi nu este vorba doar de amplasarea în viitorul apropiat a scutului antirachetă, consideră autorul.

„Ca să-l cităm din nou pe acelaşi Videanu, România îşi întăreşte simţitor siguranţa naţională pe diverse planuri economice. Îşi diversifică în special rutele de aprovizionare cu gaze, care vor fi aduse concomitent din trei surse. Mai întâi, din Azerbaidjan prin proiectul AGRI. Mai apoi, din Norvegia prin conexiunea conductelor Szeged-Arad. Şi în fine, din Rusia prin South Stream”, potrivit Jurnal de Chişinău.

Astfel, colaborarea cu Moscova nu afectează în nici un fel interesele naţionale ale României. Dimpotrivă, acceptarea proiectului rusesc aduce Bucureştiului şi dividende economice, dar şi incontestabile câştiguri politice.

De cealaltă parte, Putin umflă preţul pentru a-şi putea vinde gazele în Europa Centrală şi de Vest, ocolind Ucraina. În acest caz, Kremlinul câştigă enorm din punct de vedere politic, întrucât va avea posibilitatea să ţină în şah Kievul, descurajându-i din start ambiţia de a se distanţa de fosta metropolă.

„E la mintea oricui că atacul la adresa Bucureştiului, lansat recent de Serghei Lavrov într-o polemică formală cu Mihai Ghimpu, este de fapt o tentativă de a arăta că Republica Moldova ar fi miza pe care ruşii o dispută cu românii. Cartea Basarabiei se joacă. Meciul continuă”, concluzionează Petru Bogatu.

 

Cele mai citite

Google confirmă un nou update Android pentru toate dispozitivele Pixel

Google a anunțat oficial lansarea unui update important pentru Android 16 destinat tuturor dispozitivelor Pixel compatibile.„Toate dispozitivele Pixel care rulează Android 16 vor...

Șoc în Franța! Fostul președinte al lui Ajaccio, Alain Orsoni, asasinat la înmormântarea mamei sale

Fostul conducător al echipei pentru care a jucat Adrian Mutu a fost împușcat mortal în Corsica, la vârsta de 71 de ani.Tragedie în fotbalul...

Moarte suspectă a unui agent GRU în Cipru. Legătura cu dispariția unui important CEO rus

Ambasada rusă din Cipru a anunțat luni moartea, survenită săptămâna trecută, a unui angajat identificat doar sub numele de „A.V. Panov”. Conform presei locale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă