-0.2 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialBarroso califica drept 'naive' cererile Germaniei de modificare a Tratatului

Barroso califica drept ‘naive’ cererile Germaniei de modificare a Tratatului

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apreciat că intenţiile Germaniei de a solicita modificarea Tratatului (privind funcţionarea UE – n.red.) pentru a consolida guvernanţa economică în zona euro sunt ‘naive’ şi a acuzat Berlinul că a manifestat lipsă de leadership în timpul actualei crize din eurozonă.

Într-un interviu publicat marţi de cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, monitorizat de Agerpres, Barroso afirmă că nu vor fi posibile schimbări ale Tratatului numai pentru a înăspri regulile în zone euro. El a explicat că alte ţări în afara Germaniei doresc poate modificarea altor aspecte ale documentului. ”Ar fi şi naiv să se creadă că cineva poate reforma Tratatul numai în domenii pe care Germania le consideră importante”, s-a exprimat şeful executivului comunitar.

Mesajul lui Barroso este în mod evident o mustrare la adresa cancelarului german Angela Merkel, care a avansat ideea unei schimbări a Tratatului pentru a spori disciplina bugetară în zona euro afectată de criza financiară şi bugetară din Grecia din ultimele luni. ”Nu vom propune modificări ale Tratatului, deşi suntem deschişi faţă de ideile bune”, a continuat Jose Manuel Barroso.

Referitor la ideile cancelarului german, de consolidare a regulilor bugetare în UE prin penalităţi mai dure, Barroso a accentuat că statele membre iau deja în considerare o corelare a acordării fondurilor europene de respectarea disciplinei bugetare. În acelaşi timp, preşedintele CE a pus sub semnul întrebării validitatea juridică a propunerii germane ca ţările care încalcă în mod repetat regulile bugetare să fie penalizate prin suspendarea dreptului de vot în Consiliu. ”Există deja proceduri prin care statele cu deficite excesive nu votează. Potrivit normelor constituţionale, ar fi imposibil să se facă mai mult, în opinia mea”, a mai spus şeful executivului comunitar.

El i-a acuzat pe politicienii germani, indiferent de apartenenţa politică, că nu au acordat atenţia cuvenită ajutorării Greciei. ”Procesul nostru de decizie a durat pur şi simplu prea mult. Pieţele au văzut prea multe semnale contradictorii. (…) Germania a fost până acum marele câştigător de pe urma euro. Cred că mai mulţi politicieni germani ar trebui să spună clar acest lucru”, a afirmat Barroso. În legătură că surplusul comercial al Germaniei de 134 miliarde euro, preşedintele CE s-a întrebat: ”Cunoaşte publicul german că aproape 86% din aceste 134 miliarde euro, adică 115 miliarde euro, provin din comerţul în Uniunea Europeană?”

Replicând criticilor la adresa monedei unice, mai ales celor din Germania, preşedintele executivului european i-a ironizat amintind că ”euro nu a fost o invenţie a Greciei, Irlandei sau Spaniei, ci a fost un proiect franco-german”.

”Grecia a falsificat şi manipulat (situaţia sa financiară). Este inacceptabil acest lucru. Dar Germania nu s-a comportat tot timpul în conformitate cu spiritul Pactului de Creştere şi Stabilitate”, a continuat el, apreciind că euro, ”o monedă foarte puternică”, nu va eşua. În actuala criză, ”nu euro este problema, ci deficitele” naţionale, a încheiat preşedintele CE.

Cele mai citite

CM Handbal feminin: România a pierdut cu Germania 22-24, dar păstrează șanse matematice la calificare după ce Japonia a învins Danemarca cu 27-26

România a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului...

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...
Ultima oră
Pe aceeași temă