2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialBani putini, revenire fragila

Bani putini, revenire fragila

Dupa joia neagra (20 martie) si un inceput in forta, dupa minivacanta de Pasti a burselor americane si europene, ne-am fi asteptat la mai multa animatie si pe piata romaneasca, cel putin prin contagiune cu pietele externe. N-a fost sa fie asa, desi o corectie severa e urmata de regula de o revenire tehnica mai de amploare. Am avut, e drept, si cresteri la BVB la inceputul saptamanii, din nou pe volume reduse, chiar daca brokerii autohtoni au facut front comun recomandand, in corpore, achizitiile la aceste niveluri de pret. Presedintele Broker Cluj, Petru Prunea, declara, de pilda, pentru un cotidian financiar, ca societatea a intrat in forta la cumparare, realizand singura peste 20% din rulajul de la BVB de vineri, 21 martie. Trei zile mai tarziu, declaratii asemanatoare veneau dinspre Cristian Sima, seful WBS Romania, care anticipa un rebound de anvergura pe piata romaneasca. Cu toate acestea, fara inregistrarea tranzactiei IPO Contor Group, valoarea tranzactiilor de luni, 24 martie, a fost de 4,5 milioane euro, dupa un la fel de neimpresionant 5,8 milioane euro de vineri, 21 martie. O revigorare s-a simtit insa de marti, atunci cand valoarea tranzactiilor a urcat la 9,4 milioane euro. Se pare ca fondurile straine de investitii descopera mai greu drumul inapoi spre BVB, cel putin cat timp nu se linistesc complet lucrurile pe plan extern. Pana la sfarsitul lunii aprilie, cand am putea avea un diagnostic exact al economiei americane si vom vedea primele bilanturi ale marilor jucatori din mediul bancar, e timp insa de un rebound si la Bucuresti, cu atat mai mult cu cat pietele externe au schitat deja unul pe fondul unor vesti mai bune din piata ipotecara: numarul de noi unitati vandute a iesit in crestere dupa scaderile de pret din ultimele luni, iar oferta JP Morgan pentru Bear Stearns, s-a imbunatatit substantial, de la 2 la 10 dolari.

Turbomecanica Bucuresti a inregistrat, in 2007, un profit de peste doua ori mai redus comparativ cu nivelul din anul precendent iar contraperformanta sa se va reflecta asupra dividendelor, compania anuntand marti ca intentioneaza sa utilizeze intregul castig drept surse proprii de finantare. Compania a acordat anul trecut un dividend brut de 0,03 lei pe actiune, iar valoarea totala a dividendelor s-a ridicat la circa 11 milioane de lei, respectiv 67,15% din profitul de 16,5 milioane lei.
In plan bancar, BNR a urcat dobanda de politica monetara la 9,5%. Diferentialul de dobanda devine un aliat de nadejde al leului, dar scumpirea finantarilor nu va fi digerata usor de emitentii cu grad mare de indatorare de la bursa. Spre deosebire de pietele americane, unde orice decizie a FED face valuri mari, bursa romaneasca e mult mai calma cand intra BNR in scena. Desi, in aceste conditii de lichiditate de la BVB, "calm" nu e termenul potrivit, mai relevant fiind "inert".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă