3.3 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSpecialBanatul, răvăşit de furtună şi ploi

Banatul, răvăşit de furtună şi ploi

Zeci de gospodării din Caraş-Severin au fost afectate de inundaţiile şi de alunecările de teren provocate de ploile din ultimele zile.

Ploaia căzută în ulti­mele zile a provocat multe necazuri în judeţul Caraş-Seve­rin. Zeci de gospodă­rii, grădini şi terenuri agricole au fost acoperite de ape şi mai multe case au fost inundate. Cel mai grav este că din cauza cantităţii imense de apă ce s-a infiltrat în sol, în mai multe locuri din judeţ au avut loc surpări ale zidurilor de sprijin. Locuitorii din două blocuri de locuinţe de pe strada Mihai Sadoveanu din Anina sunt în pericol după ce un zid de sprijin al dealului din apropiere s-a prăbuşit pe o lungime de peste 50 de metri. Pământul şi bucăţile din zidul înalt de trei metri s-au oprit în peretele blocului, iar acum locatarii abia mai pot intra în apartamente. Orice intrare sau ieşire din imobil este o adevărată aventură fiindcă ori când există riscul ca dealul să vină peste oameni. Vice­primarul oraşului Anina, Nicolae Radu, spune că ,,s-a pră­buşit zidul şi marele noroc a fost că nu a prins pe nimeni. Repara­rea lui costă în jur de două mili­arde de lei vechi, iar reparaţiile trebuie să înceapă imediat fiindcă oamenii sunt în pericol”. În partea de sud a judeţului, în cartierul ,,Vechea” din oraşul Moldova Nouă, pericolul cel mai mare îl reprezintă acum alune­cările de teren ce pândesc zona Suvarov.

În comuna Teregova s-a prăbuşit un zid de sprijin, iar la Moceriş şi Lăpuşnicul Mare au fost inundate sute de hectare de teren agricol şi grădini. La Secă­şeni, apa pârâului Dogneacea a inundat jumătate din curţile şi grădinile din sat. 

Cele mai citite

Cine este directorul de la ANSVSA care a primit de cinci ori aviz ORNISS negativ

Un document intern al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) scoate în evidență o situație incredibilă în care se află...

Tudorel Toader își amenință contracandidații la rectoratul UAIC

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a lansat amenințări la adresa contracandidaților săi la funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din...

Crăciunul acesta fii în tendințe: cele mai căutate seturi de parfum pentru sărbători

Crăciunul 2023 se apropie! Magazinele online au pregătit deja surprize excelente pentru luna decembrie – seturi cadou de parfumuri și calendare de Advent. Acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă