Companiile care au contracte directe de achiziţie a electricităţii de la Hidroelectrica au acceptat preţuri mai mari, dar beneficiază în continuare de tarife mult mai mici decât cele de pe piaţa reglementată, scrie Adevărul.
‘Băieţii deştepţi” din energie au cedat în negocierile cu statul şi au acceptat creşterea preţurilor, dar şi reducerea cantităţilor şi a duratei acordurilor, au declarat surse apropiate situaţiei. Aceştia au acceptat modificarea condiţiilor din contracte la presiunea Fondului Monetar Internaţional şi la ameninţarea Ministerului Justiţiei, care poate lua decizia anulării acordurilor până la 23 februarie. Oricum, decizia Ministerului Public nu va ţine cont de rezultatul negocierilor dintre Hidroelectrica şi clienţii săi.
‘O parte dintre companii au acceptat creşterea preţurilor electricităţii pe care o cumpără de la Hidroelectrica, o parte au fost de acord cu creşterea preţurilor şi reducerea cantităţilor. Unii au acceptat o creştere foarte mică a tarifelor”, au afirmat sursele.