16.9 C
București
marți, 28 septembrie 2021

Avocatul Dan Chitic a depus plângere penală împotriva preşedintelui Băsescu

Avocatul Dan Chitic a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu. El susţine că preşedintele l-ar fi lovit cu dosul palmei peste faţă, la ieşirea dintr-un restaurant din Neptun. Avocatul Dan Chitic susţine că incidentul de la Neptun a avut loc după ce i-a spus preşedintelui Traian Băsescu că ar trebui să-i fie ruşine pentru ceea ce a făcut cu ţara. În acel moment, preşedintele s-ar fi apropiat şi l-ar lovit cu dosul palmei.

Dan Chitic a precizat pentru Realitatea TV că a luat decizia de a depune plângerea penală la mai bine de două luni, după ce a discutat cu soţia sa. Administraţia Prezidenţială a negat de la început incidentul de care aminteşte avocatul Dan Chitic în plângerea penală. Potrivit Constituţiei, preşedintele poate fi cercetat doar pentru înaltă trădare.

Ultima oră
Pe aceeași temă