Alina Dumitru a câştigat pentru a 6-a oară titlul european la judo, dar de această dată marea noastră vedetă nu a mai fost singură printre stelele europene ale tatami-ului, performanţa sa fiind completată magistral de Corina Căprioriu, care a câştigat titlul la 57 de kilograme.
La nici 24 de ani – îi va împlini pe 18 iulie – Corina Căprioriu şi-a îndeplinit, la Viena, unul dintre vise: acela de a câştiga aurul. „Îmi doresc să câştig cât mai multe medalii de aur, să ajung la olimpiadă în 2012 şi poate, cândva, să devin antrenor”, spune sportiva într-o prezentare pe care şi-o face pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, unde este legitimată. Deşi deja campioană europeană la judo, Corina are şi alte pasiuni sportive: „Handbal, dar îmi place foarte mult şi să înot”. Corina a început să practice acest sport în oraşul natal, Lugoj, urmându-şi la antrenamente un frate. „Am vrut să văd şi eu cum este. El s-a lăsat, eu am continuat”, spune campioana.
Corina Căprioriu a câştigat medalia de aur la categoria 57 de kilograme, la Campionatul European de judo de la Viena. Corina Căprioriu a câştigat Grupa B, după ce le-a învins pe Hannah Brueck (Germania) şi Jovana Rogici (Serbia), calificându-se în semifinale, unde a dispus fără probleme de campioana olimpică Giulia Quintavalle. În finală, Căprioriu a trecut şi de reprezentanta ţării-gazdă, Sabina Filzmoser, trecându-şi în palmares preţioasa medalie de aur europeană.
Drumul spre victorie
Antrenorul lotului olimpic feminin de judo, Florin Berceanu, spune că medaliile de aur câştigate de Alina Dumitru şi Corina Căprioriu reprezintă o reuşită extraordinară, obţinută de România după şase ani. „Mă bucur enorm pentru fete. Am reuşit o dublă de aur din nou, după şase ani, iar un plus la bucuria mea este faptul că medalia Corinei Căprioriu îi va aduce şi renta viageră. E la prima reuşită de acest fel şi avem încredere că nu va fi ultima. A luptat extraordinar, a fost aplaudată de toată sala la final, chiar dacă a învins în finală o austriacă, din ţara-gazdă. Pentru Alina a fost mai greu, cred că într-o zi o vor distruge adversarele în luptă, cu lovituri urâte, lipsite de fair-play. Adversara ei din Ungaria a fost preocupată mai mult de astfel de lucruri, dar victoria Alinei i-a închis gura, cel puţin pentru un an. Suntem pe drumul cel bun, am încheiat Europenele fără probleme de sănătate, iar acum ne îndreptăm spre Ungaria, pentru un cantonament de 10 zile”, a declarat antrenorul Berceanu, care, pentru prima dată în istoria Campionatului European, a fost recompensat financiar. „E vorba de câte 500 de euro pentru fiecare sportiv medaliat, deci noi am primit 1.000 de euro, pe care îi voi împărţi şi cu ceilalţi membri ai staff-ului tehnic şi medical.”
Cele două medaliate cu aur, Alina Dumitru (48 kilograme) şi Corina Căprioriu (57 kilograme), au fost recompensate cu câte un cec în valoare de 2.500 de euro, la care se adaugă 1.000 din partea lui Eduard Doandeş, preşedintele FR Judo.
Carte de vizită
Nume: Corina Căprioriu.
Club: U Cluj / Dinamo.
Data naşterii: 18.07.1986.
Înălţime: 1,60 m.
Greutate: 57 kg.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Cluj-Napoca.
Hobby-uri: shopping-ul, filmele, muzica.
Băutura preferată: orice e bun când mi-e sete.
Mâncarea preferată: pastele şi dulciurile.
Maşina preferată: BMW seria 1.
Filme preferate: Avatar, comediile.
Muzica preferată: R’n’B, hip‑hop.
De ce U Cluj: pentru că sprijină sportivii şi te ajută în viitor.