Cetatenii care doresc sa comercializeze produse specifice sarbatorilor de iarna trebuie sa obtina aprobari de la primariile de sector. Cererile pentru sectorul 2 se pot depune, incepand cu 28 noiembrie, la Primaria Sectorului 2 – Biroul Autorizatii Agenti Economici. Pe raza acestui sector, principalele zone unde se vor putea amplasa puncte de comercializare a felicitarilor sau produselor de sarbatori vor fi: Soseaua Colentina, Calea Mosilor, Piata Rosetti, Bd. Carol, Soseaua Stefan cel Mare, Piata Iancului, Bd. Dacia si Soseaua Pantelimon. Potrivit Hotararii Consiliului Local al Sectorului 2 nr. 27/2004, ocuparea temporara a domeniului public nu trebuie sa depaseasca 10 zile, fiecarui agent economic revenindu-i o suprafata de maximum doi metri patrati. Aprobarea de ocupare temporara se acorda societatilor comerciale autorizate care au ca obiectiv de activitate comertul cu amanuntul prin standuri si piete. Este interzisa comercializarea produselor de imbracaminte, incaltaminte sau uz casnic.