Absenta medaliilor in delegatia Romaniei dupa primele trei zile ale Campionatelor Mondiale de atletism de la Helsinki nu este o surpriza pentru nimeni. Sportivii romani care au evoluat pana acum au obtinut performante la nivelul potentialului lor, deci nu li se poate reprosa decat ca nu s-au intrecut pe ei insisi. Cum s-ar spune, asta avem, cu asta defilam. Aseara tarziu, dupa incheierea editiei, Cristina Casandra a alergat in finala de la 3000 m obstacole, dar sansele ei de a urca pe podium erau doar pe hartie, ea intrand in competitie cu a saptea performanta. Evident insa, concursul este concurs, iar surprizele fac parte din regula jocului.
Pentru romani, calea spre o medalie mondiala la aceasta editie a CM este mai neteda, potrivit statisticilor, in proba feminina de aruncarea discului, unde Nicoleta Grasu va evolua astazi in finala, si in cea masculina de triplusalt, unde, tot astazi, Marian Oprea (foto), vicecampion olimpic la Atena, va incerca sa se califice in batalia pentru podium. Chiar daca Nicoleta Grasu a acces in finala cu al saselea rezultat, ea are sanse reale la o medalie daca prinde o zi buna, asa cum s-a intamplat in 1999 la Sevilla, unde a cucerit medalia de argint, sau la Edmonton in 2001, unde a obtinut bronzul. Dintre cele 12 finaliste de azi, Nicoleta Grasu are a treia performanta personala, 68,80 m, dupa rusoaica Natalia Sadova, 70,02 m, si nemtoaica Franka Dietzsch, 69,51 m.
„Regina” lui Gatlin
Duminica seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, respiratiile celor aproximativ 40.000 de spectatori prezenti in tribune au fost taiate de spectacolul oferit de cei mai rapizi opt atleti din lume aliniati la startul probei masculine de 100 m – regina atletismului mondial. Desi a avut al saptelea timp de reactie, americanul Justin Gatlin a reusit sa incheie cursa magnific, cu doi metri inaintea adversarilor sai, cu timpul de 9,88 s. „Mi-ar fi placut sa fie si Asafa (n.r. Ð Asafa Powell, proaspat recordman mondial al probei). Cursa ar fi fost mult mai rapida, iar recordul mondial ar fi fost amenintat”, a declarat dupa cursa Justin Gatlin, care la cei 23 de ani a intrat in randul starurilor atletismului care au reusit ca in mai putin de un an sa cucereasca si titlul olimpic, in 2004 la Atena, si pe cel mondial.