22.1 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialAtleţii au pus, din nou, Constanţa pe hartă

Atleţii au pus, din nou, Constanţa pe hartă

Rezultatele excelente ale atleţilor constănţeni în sezonul 2013, continuă să surprindă. Week-end-ul trecut, doi juniori s-au aureolat cu titlul de campion naţional, iar Cristina Toma a obţinut titlul balcanic cu o săritură de medalie europeană, dar a ratat, din păcate, participarea la Campionatul Mondial.

Şapte medalii au adus juniorii constănţeni de la Campionatul Naţional disputat la Bucureşti, iar proba de triplu-salt a consemnat o triplă istorică, pentru că favoritul Valentin Scanghel (C.S. Farul Constanţa – foto centru) i-a învins pe Vlad Dragomir (C.S.Ş. 1 Constanţa – foto stânga) şi pe Cristian Constantin (L.P.S. Constanţa – foto dreapta), şi a obţinut titlul de campion, unul aşteptat de toată lumea. La săritura cu prăjina, Alexandru Floria s-a impus cu o performanţă excelentă de 3,60 metri, cu o jumătate de metru peste ocupantul locului secund, în finala la 400 de metri garduri feminin Nicoleta Zavelca (C.S. Farul) a reuşit să obţină bronzul iar la 400 de metri plat, acolo unde Timofei a terminat a doua, deşi dominase calificările. În sfârşit, Andreea Constantinescu (L.PS Constanţa) a obţinut un argint meritoriu la 5.000 de metri marş, performanţă surpriză pentru toată lumea. Pe lângă medaliile obţinute la Bucureşti, cel mai important lucru a fost că cei doi proaspăt campioni, Scanghel şi Floria s-au calificat la Jocurile Balcanice care încep mâine la Edirne. Cei doi au plecat astăzi către Turcia, şi speră să se întoarcă amândoi cu medalii, triplu-saltistul având ca obiectiv chiar aurul balcanic. Tot la Balcaniadă a strălucit şi Cristina Toma, cea care s-a impus cu un rezultat fantastic la Stara Zagora, 14.56, dar a cărei bucurie a fost stricată de măsurătoarea… vântului, care a eliminat-o de la Campionatul Mondial. Deşi a sărit cu 16 centimetri peste baremul „A”, impus pentru Moscova, Toma a beneficiat de un vânt favorabil de 2.6 metri pe secundă, şi astfel rezultatul ei nu a fost omologat decât pentru concurs, nu şi pentru clasamentele mondiale. La Moscova, vor merge totuşi trei sportivi care reprezintă Constanţa: Andreea Ogrăzeanu, Anca Heltne şi Adrian Vasile.

Fondişti de Galaţi

Tot la Campionatul Naţional de Atletism pentru Juniori II, sportivii gălăţeni au făcut furori în probele de fond, acolo unde Claudia Ghenea a luat argint la 3000 de metri, şi bronz la 5000 de metri, Mădălina Ifrode a luat argint la 5000 de metri, iar Maricel Necula a luat argintul la 10.000 de metri marş.

În acelaşi concurs, brăileanca Adelina Mihalea Sandu (LPS) a dominat copios proba de 100 metri garduri şi s-a impus atât în calificări cât şi în finală. Sandu ar trebui să participe la Balcaniadă, dar, pentru că are dublă legitimare, ar putea reprezenta Oneştiul la următorul concurs. De mâine, juniorii de 18 ani se întrec la Campionatul Naţional, tot la Bucureşti.

Cele mai citite

Suspendare drastică pentru fotbalistul care și-a mușcat adversarul de gât!

Atacantul Milutin Osmajic, de la Preston North End, a primit o suspendare de opt meciuri, după ce a mușcat de gât un adversar în...

Cea mai așteptată funcție pentru Spotify: Offline Backup

Spotify a anunțat lansarea unei funcții noi, numită Offline Backup, disponibilă exclusiv pentru utilizatorii Premium. Offline Backup, funcție nouă pentru Spotify Această funcție le permite utilizatorilor...

Gigi Becali a prins curaj după victoria FCSB-ului cu PAOK! „Pe toate planurile suntem mai puternici”

După victoria cu 1-0 în fața celor de la PAOK, Gigi Becali a dezvăluit că Mihai Stoica i-a transmis că, dacă Daniel Bîrligea ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă