Aparut in a doua editie la Editura Humanitas anul trecut, volumul memorialistic al ziaristei si scriitoarei americane R.G. Waldeck, intitulat „Athénée Palace”, retine o serie de intamplari extrem de interesante pentru cititorul care azi ar vrea sa stie cum aratau culisele intrarii romanesti in cel de-al doilea razboi mondial.
Personajul-scriitor sau, ma rog, scriitoare isi transcrie multele intalniri cu oameni ai epocii, romani, dar si membri ai misiunii militare germane din Romania, personaje destul de sus-puse in ierarhia momentului pentru a locui la renumitul hotel balcanic, asa cum il prezinta R.G. Waldeck, Athénée Palace. E o lume care se agata cu disperare de ultimele zile de pace: oamenii presimt parca razboiul, catastrofa care se apropie, precum animalele salbatice presimt catastrofele naturale. Asta cat ii priveste pe romani. Ceilalti, strainii, mai ales nemti, privesc inainte cu semetie, convinsi de victoria lor viitoare, desi unii mai au indoieli chiar despre infailibilitatea führerului lor, altfel, pe fata, iubit, ba chiar venerat. Regizorul Alexandru Hausvater a scris un scenariu, impreuna cu poetul Robert Serban, pornind de la cartea semnata de R.G. Waldeck, incercand sa transpuna in spatiul fatalmente limitat fie si al unei scene de teatru national o lume foarte diversa, foarte agitata, pe mai multe trepte ale ei, de la chelnerii, portarul si cameristele de hotel si pana la inalte personaje politice si generali sau diplomati germani. Cei doi autori si-au luat anumite libertati, introducand personaje si transformandu-le pe altele, astfel incat vizionarea spectacolului nu inlocuieste lectura cartii, altfel extrem de captivante si una, si cealalta.
„Athénée Palace” e un spectacol cu mari desfasurari de forte omenesti si decoruri gigantice, cu strada, parter, etaje, cu un lift care functioneaza pe scena, cu o miscare complicata, cu muzica sugerand epoca, anul 1940, cand autoarea cartii si a povestii propriu-zise a locuit cateva luni in acest hotel, frecventat de o lume foarte diversa. Regizorul Alexandru Hausvater si-a luat ca aliati in intreprinderea sa foarte dificila pe scenograful Guido Tondino, pe Malina Andrei pentru coregrafie, pe Dan Simion pentru muzica, si altii pe care, din motive de spatiu, nu-i mai pomenesc aici. Iata si distributia rolurilor in spectacolul de la Timisoara: Tania Popa (Rosie, adica ziarista americana), Luminita Tulgara (Edith), Ion Rizea (Thierry, un rol greu pe care tanarul actor il duce cu succes la capat), Doru Iosif/Cristian Szekeres (Tester), Damian Oancea (Grigorescu), Georg Peetz (Neustadt), Colin Buzoianu (Heiner Müller), Tünde Toth (Renata Totti), Mihaela Murgu (Printesa Alisandra), Oana Rusu (Bianca), Lászlo Péter (János), Traian Buzoianu (Roman), Catalin Ursu (Ionica coaforul), Benone Viziteu (Henry), Victor Manovici (Marian), Sabina Bijan (Adelina), Ana Maria Pandele (Despina), Eugen Jebeleanu (Radu). Sunt destule tonuri false in interpretare, din cauza incertitudinilor lingvistice, dar acestea se topesc in ansamblul care conteaza, acela al unei fresce de epoca, si frivola, si tragica in acelasi timp.
Marea gaselnita este aceea ca spectacolul se desfasoara in mai multe limbi, romana, engleza, germana, franceza, maghiara, conform specificului lumii, pestrite si din punct de vedere etnic, ce fosgaie pe la etajele renumitului hotel, un laborator a ceea ce urmeaza, o anticamera a dezastrului, inca luxoasa si suportand vanitatile multora, precum si dezastrul altora, mai grabiti sa traiasca ceea ce, oricum, li se va intampla tuturor.
