-1.2 C
București
miercuri, 1 februarie 2023
AcasăSpecialAtentatul terorist de la Nisa. MAE emite avertizare de călătorie în Franța

Atentatul terorist de la Nisa. MAE emite avertizare de călătorie în Franța

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare de călătorie în Franța, după ce autoritățile au prelungit starea de urgență cu cel puțin trei luni. 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, starea de urgenţă se va prelungi pe tot teritoriul ţării cu încă cel puțin trei luni după data de 26 iulie 2016 decretată anterior de către Preşedintele francez”, potrivit unui comunicat remis redacției.

MAE precizează că starea de urgență permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate.

Citește și: VIDEO. Autorul atacului de la Nisa, identificat. Martori: Șoferul ar fi strigat „Allahu Akbar”, înainte de a fi împușcat

„De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative”, informează sursa citată.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

 Un atentat terorist a avut loc, joi seara, la Nisa, unde un camion a intrat, în mod voit, în mulțimea adunată să vadă focurile de artificii, cu ocazia Zilei Naționale a Franței. 84 de persoane au murit, alte zeci au fost rănite. Potrivit MAE, doi cetățeni români sunt internați într-un spital din Nisa.

​Citește și: FOTO+VIDEO. ATENTAT la Nisa, de Ziua Națională a Franței, cu 84 de morți. Sunt și doi români răniți. Autorul atacului, IDENTIFICAT

Autorul atacului ar fi un cetățean franco-tunisian de 31 de ani, care înainte să fie împușcat de polițiști ar fi strigat „Allahu Akbar” („Dumnezeu e mare!”).

Sângerosul atac a stârnit numeroase reacții internaționale. Astfel, lideri globali precum Barack Obama, Angela Merkel, Theresa May, cât și liderii români, printre care Klaus Iohannis și Dacian Cioloș au condamnat, în termeni duri, atentatul terorist.

​Citește și: Liderii internaționali, oripilați de atacul terorist de la Nisa. Donald Trump: E din ce în ce mai rău

 

 

Cele mai citite
00:00:59

Donald Trump se prevalează de al cincilea amendament al Constituției în depoziția pe care o face

Fostul președinte al SUA, Donald Trump, este auzit spunând că nu a avut „absolut de ales” decât să accepte al cincilea amendament, care protejează...

Tribunalul București: Alexandru Pițurcă și directorul Romarm, cercetați în libertate

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins, noaptea trecută, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu,...

Kamala Harris va merge miercuri la Memphis pentru funeraliile lui Tyre Nichols

Vicepreşedintele Statelor Unite(SUA), Kamala Harris, va merge miercuri în oraşul Memphis pentru a asista la funeraliile lui Tyre Nichols, un tânăr afro-american bătut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă