UPDATE. Cele cinci persoane cercetate pentru tentativa de asasinare a lui Bogdan Mararu rămân încarceraţi, după ce instanţa supremă le-a respins, luni, recursurile la decizia Curţii de Apel Bacău de arestare preventivă pentru 29 de zile, informează Mediafax.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis ca Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor, acuzaţi de omor calificat, distrugere şi acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ, să fie cercetaţi în arest.
Decizia instanţei supreme este definitivă, astfel că cei cinci vor fi duşi înapoi în arest.
–-
UPDATE. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-a declarat, luni, pe cei cinci suspecţi, acuzaţi de tentativă de asasinare a lui Bogdan Mararu, un pericol extrem pentru societate.
Potrivit primelor informaţii, cei cinci atacatori au cumpărat explozibilul militar tip C4 în luna decembrie. De asemenea, aceştia ar fi primit suma de 15.000 de euro pentru a-l asasina pe Bogdan Mararu.
_ _ _ _
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, luni, recursul la decizia arestării celor cinci persoane acuzate de tentativă de asasinare a lui Bogdan Mararu, informează Mediafax.
Curtea de Apel Bacău a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popa, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor, acuzaţi de omor calificat, distrugere şi acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ.
Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată de cei cinci la instanţa supremă, care urmează să ia în discuţie luni recursul acestora.
Cei cinci au fost reţinuţi vineri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ, în cazul tentativei de asasinare a lui Bogdan Mararu.
Citeşte şi Atentat cu BOMBĂ în Neamţ: Cinci persoane au fost ARESTATE
Primele arestări în cazul atentatului de la Piatra Neamţ
Atentatul cu bombă a avut loc vineri dimineaţă pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, pachetul cu dispozitiv exploziv fiind montat sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamt, împreună cu ofiţeri de politie judiciară din cadrul BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, au prins în flagrant delict trei membri ai grupului infracţional, care, sub coordonarea liderului grupării, în vârstă de 43 de ani, au amplasat dispozitivul exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, „în vederea suprimării vieţii părţii vătămate”.
Maşina sub care s-a găsit explozibilul se afla la o distanţă de un metru şi jumătate de blocul în care locuieşte Bogdan Mararu, aflat pe strada Privighetorii din municipiul Piatra Neamţ, într-o zonă unde se află şi sediul Direcţiei de Finanţe, Spitalul Judeţean, două biserici şi o bancă.
Membrii intenţionau să distrugă prin incendiere şi două spaţii comerciale din Piatra Neamţ, aparţinând altor două persoane.
Locatarii din blocul în faţa căruia era parcată maşina au fost evacuaţi, zona fiind izolată şi evacuată timp de aproximativ 12 ore.
Prefectul de Neamţ, Ilie Mitea, declara pentru Mediafax că zona în care a avut loc atentatul cu bombă a fost evacuată pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. El preciza că starea de alertă din Piatra Neamţ a fost declanşată în jurul orei 02.00, când a fost semnalată bomba.
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, afirma că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineaţă SRI a intervenit pentru prinderea acestora.
El preciza că vineri dimineaţă, încă din jurul orei 03.00, o echipă de pirotehnişti ai Brigăziii specializate antiteroriste a SRI s-a aflat la faţa locului şi a aplicat procedurile standard pentru aceste situaţii, însă s-a decis ca acţiunea să fie coordonată de o echipă suplimentară, care a fost trrimisă de la Bucureşti. Operaţiunea de detonare a bombei a durat aproximativ o oră şi jumătate.
Potrivit acestuia, SRI a găsit sub maşina de la Piatra Neamţ „un kilogram de explozibil plastic de provenienţă străină”.
Sorin Sava preciza că explozibilul fusese prins sub maşina de teren Range Rover şi putea exploda în momentul în care autoturismul pornea.
Bogdan Mararu este fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
În 14 noiembrie 2010, Gheorghiţă Mararu, lider al lumii interlope nemţene, a fost ucis într-o cafenea din Piatra Neamţ, iar asasinarea acestuia a generat ample dezvăluiri care au provocat cel mai mare scandal din Ministerul de Interne, soldat cu destituirea şefului Poliţiei Române Petre Tobă şi a secretarului de stat Dan Fătuloiu.