17.4 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialAsteroid periculos pentru Pământ, descoperit de astronomii români

Asteroid periculos pentru Pământ, descoperit de astronomii români

Institutul Astronomic al Academiei Române şi Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca, alături de parteneri internaţionali au iniţiat şi derulat o campanie de observaţii dedicată studierii asteroidului 2004 BL86. Asteroid geointersector, 2004 BL86 prezintă un potenţial pericol pentru Terra nu doar pentru că ajunge în apropiere de planetă, dar şi pentru că orbita lui este haotică, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA).

Oamenii de ştiinţă români au reuşit pentru prima dată de la descoperirea acestui corp ceresc, în 2004, să stabilească proprietăţile sale fizice şi mineralogice, odată cu apropierea sa de Pământ, în lunile ianuarie şi februarie 2015, la doar 1,2 milioane kilometri, ceea ce reprezintă aproximativ de trei ori distanţa Pământ – Lună, se mai arată în comunicatul ROSA.

Datele de observaţie obţinute începând cu momentul descoperirii asteroidului 2004 BL86, în anul 2004, până în anul 2015 au contribuit la stabilirea elementelor orbitale ale asteroidului, însă proprietăţile fizice şi mineralogice au fost foarte puţin studiate, diametrul acestui obiect fiind estimat la aproximativ 500 metri, cu marjă de eroare destul de mare, mai spune Agenţia Spaţială Română.

Rezultatele obţinute de cercetătorii români vin în sprijinul programului Space Situational Awareness la care România participă sub coordonarea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), în calitate de stat membru al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). SSA reprezintă un efort coordonat pentru a detecta şi urmări obiecte pe orbite în jurul Pământului sau care intersectează orbite ale Terrei, precum şi pentru monitorizarea fenomenelor naturale care ar putea provoca daune sateliţilor de pe orbită, infrastructurii de la sol şi oamenilor. Mai multe detalii despre activitățile coordonate de ROSA pentru SSA pot fi aflate pe site-ul rosa.ro.

Asteroizii sunt corpuri din Sistemul Solar care orbitează în jurul Soarelui şi au dimensiuni cuprinse între 10 metri şi 1.000 kilometri, până în prezent fiind descoperite 700.000 de astfel de corpuri, reunite în Catalogul cu asteroizi. Peste 12.000 dintre aceştia intersectează sau se apropie de orbita Pământului şi sunt numiţi generic "asteroizi geointersectori".

Din cauza posibilelor apropieri de Pământ, asteroizii geointersectori precum 2004 BL86 reprezintă un subiect de studiu ştiinţific deopotrivă prin prisma pericolului potenţial ce îl reprezintă pentru civilizaţia umană, cât şi prin prisma importanţei pe care o pot prezenta pentru dezvoltarea industriilor spaţiale şi a programelor de zbor interplanetar pentru sondele cu echipaj uman.

 

Cele mai citite

Buget de 2,5 miliarde lei alocat de Guvern pentru proiectele cheie din PNDL și PNRR

Guvernul a alocat Ministerului Dezvoltării aproape 8 miliarde de lei pentru continuarea investiţiilor în comunităţile locale  Premierul Marcel Ciolacu a cerut, în ședința de Guvern...

Franța: Dreapta tradițională(Les Republicains) este gata să participe la guvernarea noului premier Michel Barnier

Deputaţii şi senatorii de dreapta Les Républicains (LR, Republicanii), care au revenit miercuri din vacanţa parlamentară, au dat oficial fiecare undă verde participării unor...

Autovehicule și ambulanțe mai ușor de donat: Guvernul schimbă reguli și crește plafonul

O entitate eligibilă va putea beneficia de o singură atribuire cu titlu gratuit de bunuri, pe parcursul unui an calendaristic Guvernul a modifica condițiile privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă