Peste 20.000 de medici români salvează vieţi în străinătate, chiar dacă statul a plătit pentru pregătirea lor aproape 230 milioane de euro, iar cei rămaşi în ţară sunt prost plătiţi, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae,într-o conferinţă prilejuită de întâlnirea din România a Consiliului European al Ordinelor Medicilor (CEOM), potrivit Mediafax.
Cu acelaşi prilej, medicul francez Xavier Deau, secretar general CEOM, a declarat că medicii români învaţă foarte repede şi se descurcă excelent cu o tehnică medicală modernă. „Avem o zonă unde trei medici francezi au ieşit la pensie destul de târziu, pe la 70 de ani, că nu aveau un înlocuitor, iar în prezent un medic român face munca celor trei. E problema salariilor: aici (în România – n.r.) primesc 300 de euro, iar în Franţa câstigă de 10 ori mai mult”, a spus Deau.
La rândul său, medicul belgian Roland Kezman, preşedintele CEOM, a spus că o mare parte dintre medici români rămân în străinătate pentru că se simt bine acolo şi au condiţii de muncă bune.