27.2 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialAsistenta sociala pentru copiii cu handicap

Asistenta sociala pentru copiii cu handicap

Mihaela Ristea, directorul coordonator al Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Constanta, a declarat ca 42 de persoane cu handicap cu copii normali sau parinti normali care au copii cu handicap au solicitat indemnizatia de crestere a copiilor pe luna august. De aceasta alocatie, potrivit Legii 448, beneficiaza parintii ai caror copii cu handicap nu au implinit inca varsta de sapte ani si persoanele adulte cu handicap fara venituri cu copii. Amintim ca pana nu demult mamele primeau sumele respective in cazul copiilor cu handicap pana la 2 ani, respectiv 3 ani. Legea s-a schimbat, iar statul acorda acestor copii cu handicap o alocatie pana la 7 ani. Aceste drepturi beneficiaza, la cerere, unul dintre parinti, tutorele, persoanele care au adoptat un copil cu handicap sau carora li s-au incredintat copii cu handicap spre crestere. seful Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale spune ca numarul acestor dosare, este constant, necrescand de la o luna la alta, multe cereri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă