Dupa cum ne aducem, poate, unii dintre noi, aminte, spatiul mioritic era cel care ar fi modelat sufletul poporului roman: deal-vale, deal-vale. Daca dai fuga pana in Irlanda, o colega a noastra de Uniune Europeana (dar ce diferenta!), poti observa cu ochiul propriu, liber, ca deal-vale au si ei si inca in proportie mult mai mare decat noi. In fine, o fi fost modelat si sufletul lor de acest relief, plus lacurile. Numai sufletul insa, pentru ca restul difera extrem de mult fata de noi. De pilda, irlandezii erau foarte saraci cand au intrat in Uniunea Europeana, iar acum au unul dintre cele mai ridicate standarde de viata, in timp ce noi eram foarte saraci si am ramas tot in coada. E drept, nu a trecut mult timp de la intrare, dar daca ne vom comporta in continuare asa, nu vad cum s-ar putea schimba ceva. Vin alegerile si aceiasi oameni sunt pusi pe liste, putini rotiti, de colo-colo, in fond totul ramanand ca data trecuta, numai ca acum votul e uninominal. Adica listele fac pui.
La campania trecuta pentru administratia locala aflam ca Bucurestiul va avea o autostrada suspendata prin mijlocul sau si cate si mai cate, podul de la Basarab, sosea de centura, circulatie fluenta, ne pusese Dumnezeu mana-n cap cu Alianta D.A. Acum, Alianta s-a sfaramat, dar n-a venit apa si i-a luat. Acum avem borduri, cat mai multe borduri noi. Noi, adica rotite, ca bordurile de la Bucuresti se duc intr-un alt oras, iar cele de acolo vin aici.
Mai avem asfaltul proaspat turnat, pe trotuare sau pe carosabil, dar care are deal-vale inca de la start. Asfalt mioritic. Asa ca, rugati-va sa nu ploua, macar la Bucuresti, in aceasta metropola – sau necropola, mai bine – europeana a secolului XXI. Acum vreo 17 ani observam marile lacuri care se formau in trotuarele si carosabilele ciuruite lasate noua mostenire de regimul comunist. Acum observ ca, desi se toarna (sic!) mai in fiecare an (ca atata are garantia, un an) asfalt nou, pe strazile centrale, cel putin, de indata ce ploua, vechiul model iese ca untdelemnul deasupra apei (tineti minte, asa se spunea ca iese adevarul). Pe strazi nou-noute pietonii sunt spalati din cap pana-n picioare de automobilistii grabiti, pentru ca asfaltul are practicate gata locurile pentru balti si baltoace. Pare un fleac, nu-i asa? Asa e, dar acest fleac e un simptom. Daca nu suntem in stare sa construim strazi perfect drepte, cu asfalt care sa nu mai colecteze apele ploilor, atunci cum vom fi in stare sa trecem la IT-ul cu care Irlanda, cealalta tara europeana posesoare de spatiu mioritic fara sa stie, a urcat pe podiumul Uniunii Europene?
Ce sa mai vorbesc de lucrari care oriunde in Europa se fac in cateva zile, iar la noi dureaza saptamani si luni de zile, timp in care santierele isi revarsa noroaiele si gunoaiele in jur, prin cartiere? Ce sa mai vorbim de noile promisiuni ale candidatilor pentru alegerile locale, pentru Bucuresti mai ales, cand acest oras este neadministrabil, daca ne gandim la toate mandatele de primar si consiliu municipal de pana acum. Global privit, Bucurestiul este oras numai duminica, atunci cand poti circula, respira cat de cat omeneste. Dar fiecare saptamana de lucru este un cosmar. Mircea Eliade isi amintea ca, in copilaria sa, nemtii care au ocupat capitala au rezolvat problema gunoaielor si pe cea a lemnelor pentru iarna. Multi ani dupa aceea, la Summitul NATO, tot strainii, indirect de data asta, au rezolvat, dar numai pentru cateva zile, problema circulatiei din Bucuresti. Au plecat, ne-am intors la haosul nostru cel de toate zilele. Cred ca ar trebui sa fim ocupati de NATO, care sa-si tina summituri macar o data pe saptamana. Altfel, ramanem cu alesii nostri in stare pura.
