Cântăreţul Connect-R a ajuns vedetă la televiunea arabă de ştiri Al Jazeera, într-un reportaj în care este remarcat „mesajul de inspiraţie şi speranţă” transmis de acesta unei întregi generaţii de rromi. Pe numele său real Ştefan Mihalache, artistul român este prezent la începutul şi la finalul unui material de aproape trei minute, având ca subiect iniţiativa unei şcoli de vară pentru copiii rromi, demarată cu rol educativ în contextul problemelor legate de discriminare.
Pretextul materialului realizat de Al Jazeera este momentul în care, la gala Romanian Music Awards, Connect-R a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul şi a arătat publicului că poartă un tricou inscripţionat cu mesajul „Sunt ŢIGAN”. „O declaraţie de mândrie, din partea unui campion”, au catalogat jurnaliştii televiziunii arabe gestul cântăreţului, după cum observă ziare.com.
„În primul rând, am vrut să transmit prin mesajul de pe tricou faptul că nu-mi este ruşine de ceea ce sunt. Şi totodată am vrut să transmit tinerilor care aparţin acestei etnii mesajul că şi ei pot reuşi. ‘Daca eu am făcut-o, puteţi şi voi'”, a declarat Connect-R, pentru Al Jazeera.