Ministrul rus al apararii, Serghei Ivanov, a expus in Parlament un ambitios plan al armatei privind reinnoirea a circa jumatate din materialul sau militar pana in 2015. In principal este vorba de construirea de noi rachete balistice intercontinentale, submarine nucleare si avioane si nave de transport, astfel ca dispozitivul de lupta va depasi volumul detinut de fosta URSS.
A fost un discurs cu puternice accente electorale, dezvaluind trasaturile lui Serghei Ivanov (detinator si al functiei de vicepremier), cu un an inaintea prezidentialelor din Rusia la care el este considerat unul din candidatii cei mai seriosi la succesiunea lui Vladimir Putin in 2008. Dar observatorii si ziaristii prezenti estimeaza ca declaratiile ministrului apararii, abia revenit dintr-o vizita in SUA, reflecta stadiul relatiilor ruso-americane si preocuparea Kremlinului in ce priveste planurile Washingtonului legate de scutul antiracheta.
Moscova anuntase ca intentioneaza sa propuna Washingtonului incheierea unui acord cu puterea de a angaja cele doua state sa nu isi indrepte potentialul militar unul contra altuia, ca urmare a proiectului american de amplasare a unui scut antiracheta in Europa. “Rusia are intentia de a examina problema consecintelor destabilizatoare ale crearii unei aparari mondiale antiracheta incluzand instalatii in Europa”, precizau surse din ministerul rus de externe dupa cererea SUA adresata Cehiei si Poloniei de a participa la acest proiect. Concret, Serghei Ivanov a precizat ca, pana in 2015, 45% din materialul militar actual va fi inlocuit in cadrul reinarmarii armatei ruse si a flotei. Astfel, armata se va dota cu 50 de noi rachete balistice Topol-M, din care 17 in acest an, cu 50 bombardiere strategice Tu-160 si Tu-95, cu 31 de nave, ca si cu noi tancuri si batalioane de infanterie si parasutisti. Potrivit ministrului, cheltuielile angajate in urmatorii opt ani se vor ridica la 146 miliarde de euro. Planul prevede si desfasurarea a 34 de noi silozuri pentru rachete Topol-M si unitati de control, ca si a 50 de rachete montate pe lansatoare mobile pana in 2015. Putin si alti oficiali rusi au descris racheta Topol-M ca fiind un adevarat “zid de aparare” al sistemului nuclear rus in anii ce vin, subliniind ca poate penetra orice sistem de aparare antiracheta. Liderii de la Kremlin considera ca realizarea unei paritati nucleare cu SUA este vitala pentru ca va duce la un dialog egal din ambele parti.