Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, spune ca oficialii cluburilor din Liga I s-au obisnuit sa foloseasca greselile de arbitraj drept scuza atunci cand echipele lor pierd puncte.
Dragomir considera ca Steaua a pierdut doua puncte in meciul cu UTA Arad nu din cauza greselilor de arbitraj, ci din cauza nervozitatii excesive a jucatorilor. "Asta e, dom'le, ce sa facem? Fotbal fara scandal se poate? Nu se poate, nene, asa e la fotbal. Nu prea ma intereseaza pe mine arbitrajele, sa-i judece comisiile abilitate. Eu zic doar atat, vinovatii sa fie trasi la raspundere. Nu cred insa ca se va ajunge la arbitraje straine. Peste tot se greseste. Daca va uitati si in campionatele de afara, este la fel. Si acolo se greseste. Numai la noi se folosesc greselile de arbitraj ca scuze. Asa se intampla mereu. Steaua a pierdut doua puncte cu Arad din cauza nervozitatii. Nu stiu cine face atmosfera asta printre jucatori, dar este o mare prostie", a declarat Dragomir.
Oficialul LPF nu crede in varianta amestecului politicului in fotbal, dupa ce managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a afirmat ca arbitrul asistent al partidei Steaua-UTA, Sebastian Gheorghe, ar fi gresit intentionat in defavoarea echipei lui Olaroiu, pentru a ajuta Rapidul in lupta pentru locul doi, patronul George Copos facand parte din acelasi partid cu tatal asistentului, Constantin Gheorghe. "Nu stiu daca politicul are influenta asupra fotbalului, asa cum se spune. Eu pot sa spun doar atat, ca il cunosc pe Gheorghe Constantin, care este un om integru, un om de o seriozitate exemplara. Acum noi i-am scos din corpul observatorilor pe cei care au copii arbitrii, dar ce sa le mai facem? Copilul unui doctor nu mai are voie sa se faca doctor, copilul unui judecator nu mai are voie sa se faca judecator? Fugiti domnule de aici, nu mai avem ce sa le facem? Sa-i spanzuram, ce sa le facem?"
Dragomir crede ca lupta pentru locul 2 din Liga I se va da intre Rapid si Steaua, giulestenii avand sanse sa se bata la titlu cu Dinamo, in anumite conditii.