32 C
București
luni, 23 iunie 2025
AcasăSpecialArad: Trei persoane, judecate pentru EVAZIUNE fiscală de 1 MILION de euro

Arad: Trei persoane, judecate pentru EVAZIUNE fiscală de 1 MILION de euro

Trei arădeni au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de aproape un milion de euro, relatează Mediafax.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor trei persoane, Ioan Valentin Puica, Elena Puica şi Marius Gheorghiu, pentru evaziune fiscală în formă continuată şi uz de fals. Arădenii achizţionau mărfuri din Uniunea Europeană, prin trei firme fantomă, iar operaţiunile nu erau înregistrate în contabilitate, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un comunicat de presă.

Prejudiciul total cauzat statului se ridică la 964.229 de euro.

Arădenii au înfiinţat firmele la începutul anului 2011, numind drept administratori „persoane insolvabile, cu nevoi financiare şi cu un grad de instrucţie precar (şase-opt clase), care să nu le permită înţelegerea fenomenului evazionist ce se va desfăşura prin intermediul respectivelor societăţi, iar în cazul în care autotirăţile vor descoperi faptele comise, aceştia să fie cei traşi la răspundere penală”.

„Astfel, persoanelor care au acceptat ca pe numele lor să fie înfiinţate societăţile comerciale, inculpaţii le-au promis sume de bani cuprinse între 800 şi 1.500 de lei, cu promisiunea că firmele vor funcţiona o perioadă scurtă de timp şi că nu vor avea nicio răspundere pentru activitatea acestora. Cei trei inculpaţi au achiziţionat cantităţi mari de mărfuri din spaţiul Comunităţii Europene, constând în produse alimentare pe care le-au distribuit pe teritoriul naţional prin intermediul celor trei societăţi”, se arată în documentul citat.

Procurorii afirmă că arădenii au adus în ţară inclusiv produse expirate, pe care au încercat să le pună pe piaţă.

„Se pregăteau să plaseze pe piaţa naţională o cantitate mare de ouă expirate chiar înainte de Paşte, în 2012. În acest scop, cei trei inculpaţi au angajat mai multe persoane ce ar fi trebuit să şteargă datele de expirare de pe ouăle de import şi ar fi urmat să le ştampileze cu date de valabilitate nereale. La finalul percheziţiei, ouăle au fost ridicate, fiind predate către DSV Arad pentru a fi distruse”, mai spun procurorii.

Conform anchetatorilor, modul de operare folosit de către cei trei suspecţi este cunoscut sub denumirea de evaziune de tip „missing trader” şi implică achiziţia unor cantităţi mari de mărfuri în termen scurt din spaţiul intracomunitar de către societăţi comerciale fantomă ai căror reprezentanţi dispar ulterior, nu pot fi identificaţi sau sunt insolvabili. Astfel, taxele către bugetul statului rămân neachitate, de cele mai multe ori neexistând posibilitatea identificării persoanelor care au conceput acest mecanism fraudulos.

Tribunalul Arad a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor trei încă din octombrie 2012, însă suspecţii nu au fost găsiţi, astfel că nu au putut fi arestaţi.

Cele mai citite

Insula Chios, în stare de urgență: incendii necontrolate amenință locuințe, rețeaua electrică și culturile de mastic

Grecia a declarat stare de urgență pe insula Chios, în contextul în care incendiile de vegetație au scăpat de sub control pentru a doua...

Condamnări cu miză politică în Georgia: trei lideri ai opoziției trimiși la închisoare pentru refuzul de a colabora cu puterea

Trei lideri ai opoziției pro-europene din Georgia au fost condamnați luni la închisoare, într-un dosar considerat de numeroși observatori drept un nou pas în...

UTA și-a luat golgheterul! Mevlan Zeka a semnat până în 2027 și se alătură lotului din Slovenia

Cu 22 de goluri marcate sezonul trecut, kosovarul vine la Arad cu un palmares bogat și experiență europeană.UTA Arad a anunțat transferul atacantului kosovar...
Ultima oră
Pe aceeași temă