Conform Metodologiei de miscare a personalului didactic din invatamantul preuniversitar pentru anul scolar 2006-2007, in perioada 9-14 august 2006, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta deruleaza etapa a III-a – repartizarea computerizata, la nivel judetean, a candidatilor care au obtinut cel putin media 5 la Concursul unic de ocupare a posturilor declarate vacante in invatamantul preuniversitar si solicita suplinire. Pentru aceasta etapa au ramas 986 de posturi complete (norma intreaga), din care 374 sunt in mediul rural si 612 in mediul urban. Ieri, la sediul ISJ Constanta, s-au afisat rezultatele in urma solicitarilor de ocupare a posturilor de suplinire prin continuitate. Din 540 de cereri au fost aprobate 325 (232 in mediul urban si 93 in mediul rural). In perioada 10-11 august 2006, se vor depune fisele de optiuni pentru etapa a III-a a repartizarii computerizate, indeplinindu-se conditiile specificate in anexa. Cadrele didactice vor fi ierarhizate pe o lista unica, in ordinea descrescatoare a mediilor si repartizate computerizat. Candidatii pot opta intre notele/mediile obtinute la concurs in 2004, 2005 si 2006. Candidatii care nu beneficiaza de prevederile alin. 6 din Metodologie se repartizeaza computerizat pe baza notei/mediei obtinute la concursul national din 2006. La medii egale, departajarea se face luandu-se in considerare, in ordine: apropierea de domiciliu, media de departajare, nota la examenul scris de limba materna, gradul didactic, media la examenul pentru obtinerea gradului didactic etc.