Aproape 40 de persoane au fost ucise începând de duminică în confruntări între grupări criminale, precum şi între militari şi presupuşi delincvenţi, în vestul Mexicului, potrivit estimărilor presei locale, relatează AFP, potrivit Mediafax.
O confruntare a avut loc miercuri dimineaţa în apropierea localităţii Pihuamo, din statul Jalisco, la aproximativ 300 de kilometri de Guadalajara, a confirmat pentru AFP şeful poliţiei acestei localităţi, care a refuzat să ofere un bilanţ exact.
Cu toate acestea, corespondenţii postului de televiziune Milenio şi postului de radio MVS, prezenţi la faţa locului, au anunţat cel puţin 15 morţi.
Luni, autorităţile au confirmat că 24 de persoane au fost ucise în vestul Mexicului, 13 în statul Jalisco şi 11 în statul vecin Michoacan, în timpul unor ciocniri în care au fost implicate grupări de crimă organizată.
În timpul nopţii de luni spre marţi, în apropiere de Pihuamo, corpurile decapitate a cinci persoane au fost găsite, între care patru poliţişti municipali.
Cei patru poliţişti au lăsat în urma lor 12 copii orfani, potrivit comandantului Ceballos, care a declarat pentru AFP că „suntem foarte tensionaţi, foarte abătuţi, nu ştim ce s-a întâmplat, nu ştim nimic din ce fac militarii, ei nu ne spun niciodată nimic”, spune el.
Cartelul „Cavalerii Templieri”, care operează în statul Michoacan, se află în luptă deschisă cu gruparea criminală Noua Generaţie, din Jalisco, pentru a controla în regiune activităţi criminale ca traficul de droguri, răpiri sau extorsiuni.
Lupta împotriva crimei organizate şi confruntările între grupări criminale s-au soldat cu aproximativ 60.000 de morţi în ultimii şase ani, potrivit estimărilor presei.
Noul preşedinte mexican Enrique Peña Nieto, învestit la 1 decembrie, a anunţat o nouă strategie de luptă împotriva criminalităţii, aceasta urmărind în primă fază să reducă numărul victimelor. Dar, până în prezent, nu a pus în discuţie implicarea armatei, care a participat la operaţiuni de luptă împotriva criminalităţii începând 2006 datorită unei decizii a fostului preşedinte Felipe Calderon.