Apple lucrează la un nou produs care ar putea să înlocuiască smartphone-urile, un ceas bluetooth cu ecran de 1,5 inci (3,8 centimetri), potrivit unor surse din rândul furnizorilor asiatici ai Apple, potrivit Mediafax.
Intel şi Apple lucrează la un ceas iOS cu Bluetooth şi ecran de 1,5 inci, au declarat două surse pentru portalul chinez Tech163.com, preluat de Business Insider.
„Zvonurile misterioase care apar din Asia trebuie primite cu precauţie. (…) Conceptul de computer portabil este însă popular în rândul celor pasionaţi de tehnologie”, scrie Business Insider. Aceasta este o linie de produse pe care Apple ar putea eventual intra, afirmă Gene Munster, analist la firma de cercetare Piper Jaffray.
Consumatorii sunt deja interesaţi de un ceas iOS. Potrivit portalului NextWeb, 70.000 de persoane au contribuit pe platforma pe Kickstarter.com la o finanţare de 10 milioane de dolari pentru dezvoltarea unui ceas, numit Pebble, care să se conecteze la iPhone.
Un alt argument în favoarea unui astfel de proiect ar fi că Apple cheltuieşte miliarde de dolari pe proiecte despre care nimeni nu ştie nimic în afara companiei, potrivit Business Insider.
Mai multe informaţii ridică, însă, semne de întrebare referitor la ceasul Apple.
Potrivit surselor, Intel ar fi propus conceptul celor de la Apple, care ar fi acum interesaţi să fabrice un astfel de dispozitiv. În mod obişnuit, Apple îşi proiectează produsele, după care caută furnizori.
De asemenea, actualele produse iOS ale Apple, inclusiv iPad şi iPhone, folosesc cipuri ARM şi nu Intel.
Faptul că Apple lucrează la un asemenea proiect nu ar trebui să surprindă. Apple a devenit în ultimii ani cea mai valoroasă companie din lume pentru că a fost dispusă să-şi canibalizeze propriile produse, afirmă Munster. iPhone a preluat afacerile iPod, iar iPad înlocuieşte computerele Mac şi laptopurile.
Pănă la urmă, Apple va găsi un înlocuitor pentru smartphone sau o va face altcineva, scrie Business Insider.