1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialApoliticul fuge ca muscat de Stragea

Apoliticul fuge ca muscat de Stragea

Fostul prefect de Arad, Cristian Stragea, este unul dintre primii inalti functionari publici care paraseste scaunul din fruntea judetului pentru a reintra in politica. El a parasit Prefectura ca sa poata candida la functia de presedinte al Organizatiei judetene a PNL.
Gestul politicianului dovedeste ca un prefect golit de „continut” politic nu valoreaza prea multe parale. Poate de aceea majoritatea reprezentantilor Guvernului in teritoriu au ramas in relatii mai mult decat apropiate de partidele care i-au propulsat.
Atat timp cat premierul sau ministrul Administratiilor si Internelor sunt numiti pe criterii politice, depolitizarea prefecturilor ramane fara substanta. Reprezentantii Guvernului – o structura politica – in teritoriu fiind in permanenta controlati de liderii partidelor aflate la putere.
Oricat de independent ar vrea sa fie un prefect, tot se va lovi de vointa politica a sefilor sai. De ce ar alege un om politic sa ajunga prefect? Adevarul este ca nu are prea multe motive. Banii publici din visteria judetului se impart de Consiliul Judetean, influenta politica este in mana liderilor judeteni ai partidelor aflate la putere, sefii directiilor deconcentrate sunt tot sub controlul partidului. Prefectul ramane astfel responsabil, printre altele, cu inundatiile si problemele de fond funciar.
Pe de alta parte, un lider de partid poate fi jupan in teritoriu. Politicianul poate sa ajunga presedinte in Consiliul Judetean si sa imparta dupa bunul sau plac banii publici. Tot liderul de partid poate sa se aseze primul pe listele pentru Parlament, si astfel sa doarma patru ani in fotoliile confortabile din Casa Poporului.
Si daca muschii lui vor, tot liderul de partid este favorit pentru candidatura la functia de primar in ce localitate din judet are el chef. In aceste conditii este normal ca un prefect caruia i se ofera conducerea unei organizatii judetene de partid aflat la putere sa lase la o parte statutul apolitic de reprezentant al Guvernului in teritoriu si sa dea fuga pe fotoliul din inventarul partidului.
Si tot normal este ca cei care raman prefecti sa tina aproape de partidele care sunt la putere, pentru ca fara sustinere politica, oricat de independenti ar fi, nu reusesc sa se mentina in functii. Marea incercare a „inaltilor functionari” apolitici va fi dupa viitoarele alegeri daca se va schimba partidul aflat la guvernare. Vor fi schimbati probabil cu alti prefecti apolitici, promovati tot pe criterii politice.

Cele mai citite

Alegerile electorale reaprind dezbaterea despre capitalul românesc în sectorul bancar

Tensiunile politice generate de rezultatele neașteptate din primul tur al alegerilor prezidențiale au adus din nou în discuție echilibrul dintre capitalul românesc și cel...

Economia României, în creștere moderată în primele nouă luni ale anului 2024

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat vineri că economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al acestui an,...

Fondurile de pensii și suverane își cresc investițiile pe piețele private, în ciuda avertismentelor privind riscurile

Sistemele publice de pensii și fondurile suverane de investiții intenționează să-și extindă investițiile pe piețele private în 2024, potrivit unui articol publicat de Financial...
Ultima oră
Pe aceeași temă